Mănăstirea Iezer se află în satul Cheia, din Băile Olăneşti, la 20 de kilometri vest de municipiul Râmnicu Vâlcea. Primii ctitori ai acestui sfânt locaș sunt Radu cel Mare (1377-1383) și fiul său Mircea cel Bătrân (1386-1418). În anul 1559, schitul a fost refăcut de voievodul Mircea Ciobanu, împreună cu soția sa, doamna Chiajna, fiica voievodului Petru Rareș (1527-1546). Biserica actuală a fost zidită de episcopul Ilarion și de schimonahul Antonie. În anul 1720 biserica a fost pictată de ieromonahul Nicolae. Mai târziu, schimonahul Antonie, ctitorul schitului, a fost canonizat, sub numele de Sfântul Cuvios Antonie de la Iezeru Vâlcii. Vechea biserică a mănăstirii este închinată “Intrării în Biserică a Maicii Domnului”. Mănăstirea are obște de maici. Cuviosul Antonie a trăit în vremea domnitorului Matei Basarab și a Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu. Urmând sfatul duhovnicului său, starețul de la Schitul Iezeru-Vâlcea, a renunțat la plecarea în Sfântul Munte Athos și a îmbrățișat viața monahală în acest schit izolat. În anul 1690, luând binecuvântare, Sfântul Antonie s-a retras în pădurea de lângă schit, unde a săpat în piatră o peșteră, pe post de chilie și paraclis. În anul 1700, Schitul Iezeru era în parte ruinat, iar biserica de piatră se afla în paragină. Prin urmare, între anii 1700-1705, episcopul Ilarion al Râmnicului, împreună cu o parte din credincioşii satului Cheia, la îndemnul Pustnicului Antonie, a refăcut biserica de piatră şi chiliile. Sfântul Antonie de la Iezer s-a nevoit în sihăstrie vreme de 28 ani și a trecut la cele veșnice la vârsta de 92 ani, înainte de anul 1714.