• la manifestările prilejuite de Zilele Medicale Vâlcene, deputatul Vîlcu a venit cu veşti bune din partea Guvernului: 250 de noi ambulanţe, 6 helicoptere, investiţii în secţiile de Terapie Intensivă şi Oncologie
Până la sfârşitul anului toate judeţele vor avea Centre SMURD, iar cele deja existente vor fi îmbunătăţite. Astfel, 250 de ambulanţe noi şi 6 helicoptere vor completa dotările SMURD. Prioritar pentru Ministerul Sănătăţii sunt şi investiţiile în secţiile de terapie intensivă şi oncologie. „Urmând modele deja existente în Europa, Ministerul Sănătăţii are în vedere stabilirea unor parteneriate public-private ca sursă suplimentară de finanţare a sistemului. Tot în acest sens asigurările private de sănătate vor fi o soluţie de preluare a presiunii financiare din sistem, iar prevenţia este şi va fi fundamentul sistemului public de sănătate”, a încheiat parlamentarul PDL.