Site icon Curierul de Vâlcea

Sabotajele de lângă noi 

Nu sunt convins că ne aflăm în fața unuia din acele puncte de inflexiune care pot schimba soarta unui război, însă evenimentul merită disecat mai ales din perspectiva românească. În cancelariile europene diplomații de la Moscova sunt scoși la raport. Rusia este acuzată în mod direct de implicarea în atentatul cu drone de pe aeroportul din Leipzig, din fericire dejucat de autoritățile federale germane. Amintim că trei drone încărcate cu explozibili au fost descoperite în preajma aeroportului, dintre care una a lovit aripa unui avion Antonov de proveniență ucraineană. Doi cetățeni, un rus și un bielorus, au fost puși oficial sub acuzare pe baza probelor ADN prelevate de la dispozitivele explozive. Ceea ce doar se bănuia a devenit certitudine: actele de sabotaj de pe întinsul continentului european au în spatele lor un autor statal. Incendiul survenit la o fabrică de drone din Polonia are aceeași proveniență, nu mai există dubii. State din componența NATO se află în război pe teritoriul lor, ceea ce reprezintă deja o escaladare a conflictului. 

De data asta s-a depășit dansul diplomatic cu convocări, expulzări, închideri de consulate. Ceea ce n-au reușit experții și negociatorii militari ucraineni a reușit acest incident. Sabotorii ruși au convins indirect Germania că e necesar să furnizeze mai multe arme Kievului și, mai mult, să semneze câteva acorduri capitale de transfer de tehnologie. În paralel este întărită paza și ridicat gradul de alertă în fața obiectivelor strategice. De mai bine de un an șeful concernului militar Rheinmetal, Armin Papperger, se află cu domiciliu secret și sub protecție militară după o încercare de asasinat. 

Devine din ce în ce mai clar că acțiunile de sabotaj ale Rusiei pe teritoriul unor state terțe va continua. Obiectivul este de a induce panică în rândul populației și a slăbi susținerea pentru guvernele democratice. Vedem asta nu numai în Germania, dar și în Polonia, Slovacia, Franța, Anglia, Danemarca. Contagiunea unui război hibrid nu mai e atât de îndepărtată. În acest context, prevăd doar o chestiune de timp până când interesele României să fie atinse de aceste bande de sabotori. Mai ales că o seamă de concetățeni de-ai noștri, alături de bulgari, s-au dovedit printre cei mai ușor de racolat de către serviciile rusești. Deocamdată au de lucru prin Occident, sunt sub monitorizarea atentă a autorităților respective și, din fericire, cooperarea transfrontalieră funcționează destul de bine. Altfel ar fi vai și-amar. Totuși câteva semnale de alarmă nu pot fi neglijate. În județul Constanța au fost sesizate mai multe obstacole puse intenționat pe calea ferată, care ar fi putut produce niște dezastre. Noroc că trenurile noastre nu circulă cu viteză și de cele mai multe ori ajung cu întârziere, de nu pot fi predictibile nici de către sabotori. Însă e de așteptat ca aceste cazuri să se intensifice, iar la un moment dat să apară și catastrofa. De aceea, nu numai autoritățile, serviciile de ordine publică și de siguranță națională trebuie să fie vigilente în această perioadă, dar fiecare cetățean are datoria să fie cu ochii în patru și să sesizeze la 112 orice potențial pericol sau orice individ suspect. Internetul e plin de astfel de indivizi radicalizați care n-ar strica să fie monitorizați mai intens. Oare autoritățile știu de ei? 

Exit mobile version