Ceea ce anticipam în urmă cu mai multe săptămâni nu a întârziat să se întâmple. România se înscrie pe lista selectă a statelor europene care au înregistrat incidente de securitate grave pe teritoriul național. Autorii prezumtivi nu mai sunt niște persoane necunoscute care au acționat sub comanda unui actor statal ostil, fără a fi numit. Ce rost are să ne mai ascundem după deget?
Incendiul produs la fabrica de armament Carfil din Brașov reprezintă un act de sabotaj pus la cale de serviciile rusești, prin intermediul a trei cetățeni din spațiul ex-sovietic care au și fost arestați ulterior. Doi în Germania, unde pregăteau un alt atentat, și unul în Polonia. Cel mai probabil, la ancheta nemților, bielorușii au recunoscut implicarea și în incendiul de la Brașov și uite așa SRI se împăunează cu rezolvarea a încă unui caz complicat. Despre obstacolele pe calea ferată încă se tace mâlc. Cert este că implicarea Rusiei în acte de sabotaj asupra industriei de armament a fost dovedită, nu mai poate fi negată.
Ne aflăm în plin război hibrid dus pe pământul nostru, în care sunt vizate capacitățile de apărare a țării. Am impresia că multă lume nu realizează pericolul. Autoritățile se comportă de parcă ar fi liniște și pace. Toleranța de care se dă dovadă la cel mai înalt nivel nu este o virtute a democrației, ci o slăbiciune care se poate întoarce împotriva ei. Circulă în aceste zile un citat pe internet, cu rădăcini în perioada războiului rece, probabil în Franța anilor 70, când partidul comunist francez era o forță. Spune cam așa: ”E ușor să fii comunist într-o țară liberă, dar încearcă să fii liber într-o țară comunistă.” Nimic mai adevărat în acest contrast de termeni.
Revenind la războiul hibrid, eu știu că în asemenea situații statul are datoria să-și ia măsuri sporite de securitate. Atât de ordin extern, cât și intern, căci poate fi răpus și de la interior. Printre acestea se numără identificarea propriilor cetățeni sau a partidelor politice care declară susținere dușmanului, scoaterea lor în afara legii și acuzarea de trădare. S-o spunem răspicat, reprezintă un act de trădare să susții agresorul rus în războiul pe care-l duce pe teritoriul național, în Ucraina sau chiar împotriva propriului popor trimis la măcel. De asemenea, trebuie luat aminte căci trecerea de la democrație la dictatură se face pe nesimțite. Întoarcerea este infinit mai grea și cu sacrificii enorme.
Poate c-ar fi momentul unei desolidarizări față de Rusia a partidelor extremiste, pentru a rămâne cât de cât credibile. În tabăra suveraniștilor, am văzut că AUR a făcut un prim pas, ce-i drept mic. Îi urez curaj. Și SOS ar putea să-i calce pe urme. Terminat cu vizitele la Moscova de unde este criticat Parlamentul European și se vorbește în numele poporului român. În caz contrar, direct acuzația de trădare, loc de recluziune și regim alimentar sever.