Site icon Curierul de Vâlcea

Ridicată în doar cinci luni, cea de-a treia mănăstire din Racovița a fost sfințită

Duminică, 8 decembrie, sute de credincioși din toate colțurile țării au luat cu asalt noul locaș de cult ridicat în Țara Loviștei. A avut loc sfințirea Mânăstirii de pe Valea Băiașului, din comuna Racovița, investiție ce poartă semnătura unuia dintre cei mai bogați români, Frank Timiș, de numele căruia este legat și controversatul proiect Roșia Montană. Este cea de-a treia mănăstire ridicată în Racovița și asta doar în cinci luni. La sfințirea locașului de cult a fost prezent chiar Frank Timiș, însoțit de bodyguarzi, ală­turându-i-se autoritățile locale și județene: Ion Cîlea, președintele CJ Vâlcea, „vi­cele” Dumitru Persu, primarul Râmnicului, Emilian Frâncu, parlamentarii Cristian Bui­can, Dan Nițu, democrat-liberalii Samoil Vâlcu și Romulus Bulacu și edilul Racoviței, Sonia Iliescu. Cum am mai spus, sute de credincioși din Vâlcea, Alba, Bihor, Olt, Dolj, Hunodoara, Sălaj, București au participat la sfințirea mânăstirii dedicată Sfântului Ioan Iacob Hozevitul. Ținem să precizăm că locașul sfânt este și un așezământ filantropic pentru bătrâni și copiii orfani. După slujba religioasă ținută de reprezentanții Arhiepis­copiei Râmnicului, credincioșii au avut parte și de o masă caldă.

Exit mobile version