Un juriu alcătuit din reputații scriitori Mihai Posada (președintele juriului), Vasile Chira și Emil Cătălin Neghină, în urma deliberării, a hotărât câștigătorii Premiilor Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2021.
• Premiul „Cartea Anului 2021” – Dumitru Chioaru, pentru volumul „Avatarurile lui Orfeu”, Editura Univers;
• Premiul de Poezie „Radu Stanca” – Lazăr Zăhan, pentru volumul „Cartea poemelor târzii”, Editura CronoLogia;
• Premiul „Octavian Goga” – Ioana Heidel, pentru volumul „Lili, muică, ce făcuşi iar?”, Editura Sitech;
Scriitorii premiați sunt nume binecunoscute în cadrul Filialei Sibiu, cărțile acestora fiind inspirate din spații culturale diverse. Ele pot fi considerate de valoare, asemenea volumului lui Ioan Barbu, ca și cărțile anului 2021 din Filiala Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România, care numără în momentul de față peste 80 de membri.
Premiile au fost înmânate la Rășinari, localitate din mărginimea Sibiului, la începutul lunii iulie anul curent, de către poetul, prozatorul și traducătorul Ioan Radu Văcărescu, președintele Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România, în deschiderea ediției a XXVIII-a a Colocviului Internațional „Emil Cioran”, organizat de Filiala Sibiu a Scriitorilor şi de Primăria Răşinari.
În cadrul Colocviului, Filiala Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România a acordat și Premiul „Emil Cioran” pe anul 2022, ex-aequo, universitarilor Simona Modreanu şi Ion Dur, pentru contribuţia deosebită privitoare la exegeza cioraniană.
Premiile au fost co-finanțate de diverși sponsori, în condițiile actuale grele ale regresului economiei, cu prețuri foarte ridicate la produsele energetice, care alimentează creșterea inflației. Filiala Scriitorilor din Sibiu le aduce calde mulțumiri!
Rășinari 2022: SCRIITORUL IOAN BARBU, câștigătorul Premiului Opera Omnia
