Deşi campania de informare privind sancţiunile aplicabile celor care fac mizerie pe domeniul public s-a intensificat în ultima lună, a crescut totuşi numărul celor depistaţi că aruncă pe
Ce au pățit proprietarii de câini?
O altă campanie de informare a poliţiştilor locali a vizat popularizarea prevederilor HCL nr. 180/2010 privind păstrarea curăţeniei municipiului de către posesorii de animale de companie, ocazie cu care cei care îşi plimbau câinii au primit, gratuit, săculeţi de plastic pentru colectarea excrementelor. În contextul acestei acţiuni, a fost dată şi o amendă în valoare de 500 lei, s-au întocmit 22 de procese-verbale de avertisment şi s-au dat 12 avertismente verbale unor posesori de animale de companie surprinşi prin oraş fără să aibă asupra lor materialele necesare pentru curăţirea locului şi evacuarea dejecţiilor produse de animale. Pe parcursul lunii martie, Direcţia Poliţiei Locale din cadrul Primăriei municipiului a întocmit, în total, pentru diverse contravenţii, 824 de procese verbale de constatare şi sancţionare contravenţională, totalizând 150.055 lei.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea