Printre subiectele abordate la ședința la care a luat parte și primarul Mircia Gutău s-au mai numărat suplimentarea numărului de vaccinuri și a centrelor de vaccinare în zonele afectate de pandemie, suplimentarea personalului medical în secțiile de ATI, evitarea aglomerării centrelor comerciale și revenirea în regim de telemuncă în instituțiile publice și private. Consultările dintre Guvernul României și conducerea AMR pe teme de stringentă actualitate vor continua și în perioada următoare.
• Material realizat cu sprijinul Biroul de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea
Primarul Mircia Gutău și alți 18 edili din conducerea Asociației Municipiilor din România s-au întâlnit on-line cu premierul
