Turneul întreprins de păpuşarii teatrului s-a înscris în cadrul celei de-a treia ediţii a „Caravanei Teatrului şi Folclorului Românesc”, la românii din Bugeacul Istoric, regiunea Odessa – Ucraina, un proiect derulat de Institutul Cultural Roman, prin Direcția Români din Afara Ţării, în parteneriat cu Asociaţia Naţional – Culturală a Românilor din regiunea Odessa – „Basarabia” şi Teatrul Anton Pann din Rm. Vâlcea.
După cele zece zile cât au stat acolo, timp în care au prezentat spectacole în patru raioane ale regiunii, la Reni, Tatarbunar, Izmail și Chilia, păpuşarii de la Teatrul Anton Pann, au venit acasă cu acelaşi mesaj al românilor din acea regiune, pe care l-au mai adus și acum doi ani: Să nu ne uitaţi! Acest mesaj, poate nu este impresionant pentru românii aflați aici în ţară, dar pentru românii de acolo, ca şi pentru cei care au fost alături de ei în acest turneu şi s-au implicat sufleteşte, înseamnă foarte mult, un strigăt de ajutor către ţara mamă, pentru a-i susţine şi încuraja în păstrarea valorilor culturale proprii românilor, pentru păstrarea identității naţionale şi a limbii române.
Zilnic, în fiecare localitate, după cele două reprezentaţii ale păpuşarilor Teatrului Anton Pann, urcau pe scenă artiştii Ansamblului Folcloric „Dor Basarabean”, cu un repertoriu de dansuri și cântece populare din toate zonele folclorice româneşti, care, prin autenticitatea lor şi prin interpretarea plină de suflet, ofereau o atmosferă de adevărat românism.
Când Preşedintele Asociaţiei Naţional Culturale „Basarabia” a Românilor, din regiunea Odessa, Anatol Popescu (unul dintre organizatori), spunea despre românii din această zonă că sunt văduviţi de tot ceea ce înseamnă act cultural, chiar dacă nouă, celor din ţară, ni se pare puţin cam deplasat. Numai văzând realitatea de acolo, ne-am dat seama de necesitatea unor astfel de acţiuni. Această nevoie a lor, de a vorbi, de a auzi vorbindu-se româneşte, de a viziona spectacole şi de a auzi cântece în limba maternă, a fost înţeleasă de către Institutul Cultural Român, care an de an, iniţiază astfel de acţiuni şi care va continua în acest fel şi pe viitor.
Exceptând acest incident neplăcut, putem spune că turneul a fost unul reușit. Actorii păpuşari ai Teatrului Anton Pann împreună cu artiştii din Ansamblul Folcloric „Dor Basarabean” s-au bucurat că în cele opt zile ale turneului peste 3.000 de români din această regiune a Ucrainei, și nu numai, au putut urmări spectacolele de teatru de păpuşi şi spectacolele de muzică și dansuri populare românești. Despărțirea a fost emoţionantă, cu lacrimi în ochi cu toţii şi-au luat rămas bun, promiţând că se vor revedea curând.
Aceasta a fost pe scurt povestea turneului, povestea păuşarilor de la Teatrul Anton Pann care, s-au întors din Ucraina cu acelaşi mesaj de la fraţi lor români, ca şi acum doi ani „Să nu ne uitaţi!” Ne întrebăm, oare cum am putea să-i uităm? Pentru ei, pentru organizatori, pentru toţi cei care au participat, turneul din Ucraina rămâne o experienţă de neuitat.