Site icon Curierul de Vâlcea

Porcii din gospodăriile din Golești nu vor fi sacrificați

La finele săptămânii trecute, după ce rezultatul probelor de laborator de la cadavrul unui porc mistreț descoperit în zona Golești a fost pozitiv, adică a fost atestat primul caz de pestă porcină africană, autoritățile județene și conducerea DSVSA Vâlcea au decis că nu este cazul sacrificării porcilor din gospodăriile din zonă. S-a luat însă măsura monitorizării acestora.
Reamintim că, joi, 13 iunie, în jurul orei 16.30, conducerea DSVSA Vâlcea a precizat că a fost confirmată prezența pestei porcine africane și-n județul nostru. La începutul lunii, au fost trimise probe pentru analize de laborator de la cadavrul unui porc mistreț depistat pe teritoriul comunei Golești. Joi, prefectul județului, Florian Marin, a convocat Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor pentru a dezbate situația și a fi luate măsurile necesare.

Exit mobile version