Recent, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al judeţului Vâlcea au intervenit, în localitatea Câmpu Mare, din județul Olt, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință, la coșul pentru evacuarea fumului de la centrala termică. Până la stingerea incendiului, a ars funinginea de pe coș, imobilul fiind salvat la timp prin intervenția promptă a pompierilor. Cercetările preliminare efectuate la fața locului arată că incendiul s-ar fi declanșat în urma necurățării corespunzătoare a sistemului de încălzire a locuinței.
Recomandări de la pompieri pentru a evita astfel de situații
Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea oferă mai multe informații în vederea prevenirii unor astfel de evenimente neplăcute:
• verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii;
• coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine, care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
• coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn şi altele asemenea).