În data de 12 noiembrie, la ora 16.30, poliţiştii din Câineni au fost sesizaţi telefonic de către un cetăţean din localitate cu privire la faptul că a identificat în fondul forestier Boia, un cetăţean polonez, care i-a solicitat sprijinul în vederea transportării la un spital şi contactării familiei. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au stabilit că cetăţeanul polonez în vârstă de 33 de ani a plecat singur din luna septembrie de la locul de domiciliu într-o deplasare pedestră de la locul de domiciliu, într-un pelerinaj, având ca destinaţie finală, locul sfânt din Ierusalim. Ajungând pe teritoriul ţării noastre, respectiv în zona masivului muntos Făgăraş, după vizitarea lăcaşurilor de cult şi-a continuat deplasarea fără a avea un traseu prestabilit. Bărbatul s-a dezorientat în timpul traversării zonei montane, iar după 10 zile a fost găsit de apelant pe un drum forestier de pe raza localităţii Câineni. Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, luându-se legătura cu familia acestuia.
Polonez recuperat din pădurea Boia!
