În data de 12 septembrie 2023, angajați ai Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea – Serviciul Rutier, Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității și Biroul Siguranță Școlară au desfășurat activități preventiv-informative pe linie de educație rutieră la Școlile Gimnaziale din comunele Stroești și Copăceni.
În cadrul acestei activități au fost prezente peste 200 de persoane, respectiv cadre didactice și elevi. Copiilor le-au fost prezentate laboratorul de educație rutieră, precum și dotarea acestuia, aspecte din legislația rutieră și cazuri concrete din activitatea de zi cu zi a polițiștilor rutieri. Minorii s-au putut familiariza cu indicatoarele rutiere și regulile de circulație pe drumurile publice.
„Legea Anastasia”, prezentată elevilor din Copăceni și Stroești
„Au fost prelucrate prevederile «Legii Anastasia» prin care s-a reglementat faptul că persoana care se află sub influența alcoolului, a substanțelor interzise sau fără permis de conducere și provoacă un accident soldat cu decesul unei persoane va fi pedepsită cu pedeapsa închisorii, cu executare. Poliția Vâlcea încurajează disciplina în stradă, continuând a dezvolta noi moduri non-formale de abordare a siguranței rutiere în rândul copiilor”, se mai arată într-un comunicat al IPJ Vâlcea transmis după desfășurarea acestei acțiuni.