Trei accidente grave în acest sfârșit de săptămână
Hoț de lemne, prins în fapt
Razie puternică la Călimănești
Vineri, în intervalul orar 08.30 – 12.00, poliţiştii au acţionat pe raza oraşului Călimăneşti şi comunelor arondate pentru reducerea riscului rutier. Cu această ocazie au fost controlate 13 autovehicule, 17 persoane legitimate, fiind aplicate 2 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 5000 lei. Astfel, la ora 09.30 a fost depistat, P. Daniel, de 22 ani, din oraşul Brezoi a transportat cu un autovehicul 1 m.c. lemn fasonat, specia fag, fără documente de provenienţă. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional conform legii 171/2010, iar materialul lemnos a fost ridicat şi lăsat îi custodia Ocolului Silvic Călimăneşti pentru valorificare.
Plăcuțe expirate plus permis expirat
Sâmbătă noaptea, ora 00.30, poliţiştii l-au depistat pe C. Constantin, de 56 ani, din comuna Păuşeşti, în timp ce conducea pe D.J. 646 B – Păuşeşti, un autoturism care avea montate plăcuţe de înmatriculare cu numărul provizoriu a cărui valabilitate era expirată. De asemenea, conducătorului auto îi expirase dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, prin faptul că dovada înlocuitoare a permisului de conducere nu a mai fost prelungită conform normelor legale. În cauză, s-au întocmit dosarul de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 334, alin. 1 şi art. 335, alin. 2 din Codul Penal, punerea în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de conducere i-a fost suspendată.
Agenți de pază, „căzuți” la examenul de vigilență
La sfârşitul săptămânii, poliţiştii în baza planului de acţiune propriu privind creşterea siguranţei pazei unităţilor, au desfăşurat activităţi pe linia Legii 333/2003, respectiv de verificare a modului de executare a serviciului de către personalul de pază, fiind verificate 36 unităţi asigurate cu pază umană proprie sau prin societăţi specializate de pază. Acţiunea a avut ca scop verificarea asigurării contra efracţiei a unităţilor, a respectării prevederilor planului de pază, a modului de executare a serviciului de către agenţii de pază, cunoaşterea sarcinilor de serviciu din consemnul particular şi a modului de intervenţie în cazul unui incident în obiectivul păzit. Cu această ocazie, au fost depistaţi trei agenţi de pază care executau serviciul în mod necorespunzător, fapt pentru care s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă cuprinsă între 100-300 lei conform art. 58 şi 59 din L.333/2003 rep. La o societate comercială, agentul de securitate nu a fost găsit în post, urmând a se efectua verificări privind cauza acestui fapt, iar la o alta s-a constatat că nu este întocmit plan de paza avizat cu toate că are instituit un post de pază. Toţi agenţii verificaţi, au fost reinstruiţi cu privire la modul de executare a sarcinilor ce le revin, precum şi cu privire la modul de intervenţie şi sesizare în cazul unui eveniment.
Șoferul petrecăreț, tradiție de week-end
Sâmbătă, ora 23.30 a fost depistat R. Gheorghe, de 55 de ani, din oraşul Brezoi, care a condus un autoturism pe DN.7 – Călimăneşti-Căciulata, având o alcoolemie de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. I s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-au întocmit documente premergătoare săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 336, alin. 1 din Codul Penal. Sâmbătă, ora 05.50, D. Alexandru, de 26 ani, din municipiul Rm. Vâlcea a fost depistat la volanul unui autoturism pe bulevardul Tineretului din mun. Rm. Vâlcea, iar în urma testării acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare de 0.81 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-au întocmit documente premergătoare săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 336, alin. 1 din Codul Penal . Duminică., ora 00.12, poliţiştii l-au depistat pe D. Virgil, de 40 de ani, din comuna Roşiile, în timp ce conducea pe D.J. 676 Lădeşti un autoturism având o concentraţie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul or. Horezu, pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie. Conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a uni autovehicul sub influenţa alcoolului.
La plimbare, pe-un moped fără numere
Sâmbătă, ora 10.15, poliţiştii l-au depistat pe D. Emil, de 31 ani, din com Păuşeşti, care conducea pe DJ 646B – Păuşeşti, un moped fără a fi înmatriculat şi fără să posede permis de conducere. În cauză s-a întocmit dosarul penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 334, alin. 1 şi art.335, alin.1 din Codul penal.
Fără acte, în trafic
Duminică, în jurul orei 14.30, C. Solomon, de 21 ani, din comuna Alunu, a condus pe DJ 605 A – Berbeşti, un autoturism a cărui autorizaţie de circulaţie provizorie a expirat. În cauză, s-a întocmit dosar penal în care urmează să se efectueze cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 334, alin. 1 din Codul Penal.