Recent, consilierul judeţean PNL, Dumitru Tărăşenie şi-a exprimat public temerile pe care le are după ce fostul USG a decis să-şi mărească, din nou, capitalul social. O contră a opiniei lui Tărășenie a venit de la conducerea CJ, de unde Gică Păsat a reamintit că legislativul nu a alocat sau aprobat niciodată sume de bani destinate susținerii majorărilor de capital social la societățile unde S.C. CET Govora S.A. este acționar. De asemenea, Păsat a spus şi că s-a aprobat, în şedința ordinară a Consiliului Județean Vâlcea, la solicitarea S.C. CET Govora S.A., mandatarea reprezentantului AGA pentru a vota în favoarea demersului S.C. CET Govora S.A., conform necesității indicate şi susținute de fosta conducere a societății.
Rămâne, însă, un mister cum politicienii vâlceni nu pot înţelege că atât CET cât şi CSR sunt în aceeaşi „barcă”, iar fără Ciech Soda Romania – platforma chimică într-adevăr se prăbuşeşte ca piesele de domino şi că CSR este piesa cheie din acest ansamblu fără de care structura platformei nu va reuşi să reziste!
Platforma chimică fără Ciech Soda Romania nu există!
