• Pentru o „Europă a patriilor”, recunoscute prin identitatea lor culturală
Ziua când înfloresc salcâmii
Deschid, uneori, cartea de istorie să văd ce s-a mai petrecut pe străvechiul nostru „picior de plai”, în decursul timpului. Ceea ce fac acum, cu intenție precisă: caut, mai concret, în această lună a florilor, o zi anume: ziua de 15 mai – pe care (ciudat!) n-am întâlnit-o în răsfoita carte de istorie. În luna mai, în ziua de 15 a acestei luni, s-a născut colegul și prietenul nostru, scriitorul și jurnalistul Ioan Barbu. Și câte nu s-ar putea spune despre acest pălmaș cu condeiul, aflat astăzi la zenitul vârstei! Am putea vorbi despre o viață închinată slovei de ziar; slujirii semenilor și adevărului – deviză înscrisă pe frontispiciul „Curierului”: „ORICE ADEVĂR MERITĂ CITIT!”. Ani de neobosită drumeție bătând cu toiagul cuvântului în poarta inimii cititorului. Aș putea vorbi de cărțile sale – mai vechi sau mai noi. De apostolatul ultimelor două decenii, în care străbate lumea – de la Carpați la Niagara – în căutarea și consemnarea identității românești sub semnul credinței noastre străbune. Cărțile acestui periplu fără sfârșit vor rămâne în biblioteca umanității și în conștiința românilor drept pravile ale concordiei și frățietății, izvorâte dintr-o menire mesianică și inimă jerfitoare. N-am dorit – și nu doresc, cu orice preț – să fac un breviar al activității sale profesionale, fie ca gazetar, fie ca scriitor. Am dorit să văd ce-i pune istoria în cârcă, în această lună mai, când a văzut lumina zilei, într-un sat de pe Vedea, numit Corbu. Cu bucurie am primit și eu vestea, ca și el, că ai săi din comuna de baștină, prin aleșii lor în Consiliul Local, i-au acordat titlul de CETĂȚEAN DE ONOARE AL LOCALITĂȚII. Precum se poate observa, istoria – ca o ursitoare infailibilă – a fost și darnică și exigentă în zestrea cu care l-a trimis în lume. Iar el a înțeles pe deplin acest lucru – fie și numai prin intuiție – străduindu-se și izbutind să fie la înălțimea ursitoarei sale.
Cum spuneam – ciudat! – ziua de 15 mai n-am mai întâlnit-o ca atare, simbolizând o faptă deosebită în cartea de istorie. Dar poate tocmai de aceea ursitoarea i-a rezervat această zi lui: nașterii sale. Și iată, tocmai acum, când mă pregăteam să pun punct acestor modeste și amicale considerații, am o extraordinară revelație: în satul meu, Perieți de Olt – nu departe de cel în care s-a născut prietenul Ioan Barbu – salcâmii înfloresc exact în ziua de 15 mai! Ce poate fi mai frumos, mai fascinant, așadar, decât să te trezești cu o glorioasă istorie în spate, în ziua când înfloresc salcâmii?! Să te plimbi, tânăr voievod, cu povara țării în suflet, pe sub gingașele, imaculatele candelabre albe ale salcâmilor înfloriți…
Lumini vâlcene
Sporesc luminile vâlcene
Cu focul plopilor aprinși,
Trezind obârșii dacogene
Ca imn al celor neînvinși.
Rotonda Plopilor Aprinși
E piatră de hotar în timp
Puterea celor necuprinși
Decât în stânca din Olimp.
Rotonda Plopilor Aprinși
E universul Anania
Îndemn și ghid acelor inși
Care salvează poezia.
Rotonda Plopilor Aprinși
E constelația veșniciei
Și-n niciun fel nu pot fi stinși
Aprinșii plopi ai poeziei.
Al. STĂNESCU,
Cluj-Napoca