Site icon Curierul de Vâlcea

Peste 100 de silvicultori au intervenit la incendiul din Brezoi

Cum incendiul izbucnit la pădurea de foioase din Brezoi luase amploare săptămâna trecută, peste 100 de silvicultori vâlceni s-au alăturat colegilor de la ISU Vâlcea, acționând inclusiv duminica trecută. Incendiul s-a aflat la câteva zeci de kilometri distanță de focarul de la Malaia, unde săptămâna trecută, un alt incendiu a mistuit o pădure privată aflată în proprietatea Obștii de Moșneni Mălăieni și administrată de Ocolul Silvic de regim Cozia Negoiu. Duminică, 7 aprilie, la ora 17.00, s-a încheiat intervenția terestră/pedestră a pompierilor, aceștia revenind la bază. Au rămas în supraveghere duminică noaptea 1 ASAS de la Brezoi cu trei subofițeri, 1 ASA cu doi lucrători voluntari din Călimănești și cinci persoane din cadrul ocoalelor silvice și a obștilor din zonă.
Ieri, reprezentanții ISU Vâlcea au continuat acțiunile de intervenție pentru evaluarea zonei afectată și îndepărtarea eventualelor focare izolate și a efectelor vegetației produse în urma incendiului. Menționăm că, în perioada 4 – 7 aprilie, elicopterul a executat 130 de lansări cu apă asupra zonei incendiate.

Exit mobile version