Reprezentanții comunei Bujoreni au anunțat că, în urma demersurilor pe care le-au întreprins în ultimii ani, operatorul regional Apavil SA Râmnicu Vâlcea a preluat rețeaua de canalizare a localității. Astfel, peste 1.000 de gospodării din comuna aflată la nord de Râmnic vor avea posibilitatea de a beneficia de rețeaua de canalizare, iar activitatea specifică va fi eficientizată, Apavil SA având logistică necesară și personal calificat pentru a opera o astfel de rețea de canalizare.
Gheorghe Gîngu, primarul comunei Bujoreni: „Birocrația și conjunctura politică ne-au întârziat atât de mult timp demersurile”
Clarificări pentru locuitorii comunei
„Pe această cale aș dori să fac și o serie de clarificări cu privire la notificarea trimisă de Apavil către toți cei care au contract de branșare la apă potabilă și cărora li se acordă un termen de 30 de zile pentru a se branșa la rețeaua de canalizare, în caz contrar fiind atenționați că vor suporta rigorile legii și vor fi debranșați de la rețeaua de apă potabilă. Am primit zeci de mesaje și telefoane pe această temă! Așa cum le-am spus celor care m-au întrebat, o spun și aici: acum aveți posibilitatea legală de a vă branșa la rețeaua de canalizare, pentru că totul se face pe baza unui proiect existent! Nimeni nu mai poate să se răzgândească sau să refuze branșarea, pentru că investiția este finalizată, s-au făcut investiții publice majore, iar toți trebuie să fim conștienți că aceasta este normalitatea spre care tindem! Suntem prima localitate din ultimii ani care am fost preluată de Apavil! Suntem recunoscători pentru asta și le mulțumesc public celor de la Apavil SA!”, a explicat liberalul-șef din Bujoreni.