Conform unei legi susținută de către senatorul Dan Niţu în Comisia pentru egalitatea de şanse, perioada concediului pentru creşterea copilului va fi considerată vechime efectivă în învăţământ. Această modificare legislativă a fost votată săptămâna trecută în plen, astfel că personalul didactic care intră în concediu pentru creşterea copilului va obţine cu mai mare uşurinţă sporul de stabilitate de 15% din salariul de bază, acordat la 10 ani neîntrerupţi de vechime în învăţământ. „Cu toţii preţuim dascălii pentru efortul lor de a ne îndruma şi de a ne forma copiii. Pe lângă această misiune, ei mai au de îndeplinit una, comună tuturor: curajul şi marea fericire de a avea copii. În România, profesorii au, din păcate, destule motive pentru a se gândi de două ori înainte de a lua o asemenea hotărâre. Iniţiativa legislativă în discuţie, pe care am susţinut-o atât în Comisia pentru egalitatea de şanse, cât şi în şedinţa de plen constituie o atitudine normală şi responsabilă a instituţiilor statului, precum şi un semn de recunoaştere a importanţei familiei în societatea noastră”, a declarat Niţu. Mai trebuie spus că forul decizional pentru această modificare legislativă este Camerei Deputaţilor.