Din chiar prima sa zi de activitate, primarul Emilian Frâncu a dat dispoziţie să fie mutată urgent o grămadă de moloz de pe strada Luceafărului, material rezultat din lucrările pe care TMUCB le execută la reabilitarea reţelelor termice din zonă. Totodată, edilul-şef a asistat la scoaterea de către SC Pieţe Prest SA a unui ciot şi a rădăcinilor unui arbore din vecinătatea Complexului Comercial „Hermes” din Ostroveni, rezultând, în acest fel, două locuri de parcare suplimentare pentru cetăţenii din zonă. Primarul Frâncu a transmis cu această ocazie către conducerea Pieţe Prest să aibă în vedere, în perioada imediat următoare, eliminarea bălăriilor de la marginea drumului pietonal de-a lungul căii ferate – între bulevardul Nicolae Bălcescu şi podul de fier peste râul Olăneşti – tot aici urmând să fie înlocuite becurile de pe stâlpii de iluminat, astfel încât sentimentul de spaţiu abandonat pe care îl aveau cei ce trec prin zonă să dispară. O altă dispoziţie a vizat menţinerea iluminatului festiv până duminică, 12 ianuarie, pentru a păstra cât mai mult bucuria sărbătorilor de iarnă în rândul cetăţenilor Râmnicului.