La Drăgăşani, unde colaborarea cu primarul Cristian Nedelcu pentru derularea numeroaselor proiecte investiţionale a fost o constantă a ultimilor 4 ani, preşedintele Ion Cîlea s-a interesat şi a discutat cu cetăţenii din Zlătărei despre stadiul lucrărilor la extinderea reţelei de alimentare cu apă şi a sistemului de canalizare. „Mărturisesc că domnul Ion Cîlea a fost permanent lângă mine – a declarat primarul Nedelcu – iar investiţiile din municipiul nostru au făcut parte dintr-o strategie comună, cu obiective clare şi cu bătaie lungă, care se vor întinde şi pe durata viitoarei legislaturi”.
În aceeaşi dimineaţă, câteva ore mai târziu, preşedintele Ion Cîlea a stăruit în comuna Mădulari la lucrările de modernizare a drumului care se desprinde din DN 67B, Drăgăşani – Măciuca – Bălceşti, şi care face legătura cu Şuşani până la limita judeţului Olt. Este vorba despre o lucrare necuprinsă iniţial în programul de modernizare a infrastructurii rutiere, dar necesară şi urgentă deoarece drumul respectiv a fost serios compromis de traficul greu al mijloacelor de transport din parcul auto PETROM. De asemenea, preşedintele nu a părăsit comuna Mădulari până ce nu s-a interesat dacă, în suferinţa ei, familia lui Sorin Zamfirescu, decedat brutal în urma unui infarct, are nevoie de ajutor.
Tot de drumuri s-a interesat preşedintele Ion Cîlea şi în comuna Şuşani. Unul dintre cetăţenii cu care a stat de vorbă i-a adus la cunoştinţă că în satul Râmeşti a fost transportat material de umplutură, dar drumarii nu s-au prezentat la lucru. După o discuţie telefonică cu conducerea unităţii constructoare şi-a făcut apariţia o echipă de lucru, însă timpul a trecut în defavoarea celui care a luat la pas sub observaţie drumurile judeţului. Aşa că abia spre seară a ajuns în comuna Mihăeşti unde a însoţit-o prin două sate pe Alina Păunoiu candidata din partea PSD şi PC la funcţia de primar.
„Ziua de astăzi s-a consumat la fel ca celelalte zile de campanie electorală – a declarat preşedintele Ion Cîlea. Oamenii nu aşteaptă nici spectacole, nici focuri de artificii, nici poleirea unor realităţi fanteziste. Ei, pe bună dreptate, vor ca alesul lor să-şi îndeplinească obligaţiile şi sarcinile de serviciu. Asta fac şi eu în zilele campaniei electorale”.