• primarul Petre Iordache a acordat ieri diplomele şi plachetele de „Cetăţean de onoare al oraşului Ocnele Mari” domnilor Mihai Cimpoi şi Marius Tănăsie • fanfara „Gabriel Chaborschi” i-a încântat pe cei prezenţi
Un basarabean cu un mare suflet românesc
Academicianul Mihai Cimpoi a fost prezent în două rânduri în judeţul Vâlcea. Prima dată, la Salonului Naţional de Literatură „Rotonda plopilor Aprinşi”, manifestare organizată din iniţiativa scriitorului şi jurnalistului Ioan Barbu în luna mai. Al doilea moment în care Mihai Cimpoi şi-a făcut simţită prezenţa a fost Medalionul „Vasile Militaru”, derulat luna trecută la Ocnele Mari.
La evenimentul de ieri, au rostit alocuţiuni – în cinstea academicianului Mihai Cimpoi – scriitorul Ioan Barbu, Costea Marinoiu şi alţii.
Un director cu suflet
Marius Tănăsie a fost, aşa cum spuneam, preţuit de către administraţia din Ocnele Mari cu diploma şi placheta de „Cetăţean de onoare”. Primarul Petre Iordache spune că directorul Exploatării Miniere a ajutat atât de mult oraşul Ocnele Mari încât nimeni nu ar avea cum să conteste acordarea acestei distincţii, care vine ca o răsplată pentru ajutorul dat de ing. Tănăsie locuitorilor din „oraşul sării”. În expunerea de motive care a precedat hotărârea Consiliului Local se arată: „S-a implicat în activitatea tuturor sectoarelor de activitate din Exploatarea Minieră, fapt pentru care a devenit un manager foarte bun, care cunoaşte în detaliu activităţile care se derulează în subordinea sa. În această perioadă de tranziţie a reuşit un lucru extraordinar: să fie pe primul loc în clasamentul exploatărilor Societăţii Naţionale a Sării. Pentru infrastructura turistică a oraşului Ocnele Mari, inginerul Marius Tănăsie a reuşit un lucru extraordinar prin amenajarea în câmpul I al salinei a unei zone turistice de 10.000 mp. Aceasta a devenit, în scurt timp, principalul punct de atracţie al oraşului, fiind vizitată anual de zeci de mii de turişti din ţară şi din străinătate”.