Pe data de 7 martie, la Craiova, va avea loc gala de kickboxing Oltenia Fighting Show, eveniment care va reuni sportivi valoroși din țară. Clubul Tiger Gym Râmnicu Vâlcea va fi reprezentat în această gală de sportivul Bodescu Gabriel Becali, antrenat de Viorel Stanciu, unul dintre luptătorii de perspectivă ai clubului, care va lupta în main event-ul serii.
De această dată, Becali va urca în ring la o categorie superioară de greutate, acceptând provocarea de a se confrunta cu un adversar mai greu. Sportivul vine după o perioadă intensă de pregătire și este încrezător înaintea acestei confruntări.
Gala va include și o secțiune destinată sportivilor amatori, unde vor participa și alți luptători din cadrul clubului Tiger Gym Râmnicu Vâlcea. Participarea la această competiție reprezintă un nou test important pentru sportivii clubului și o oportunitate de a confirma nivelul bun de pregătire.

