După mai bine de doi ani de cădere în gol, în primele trei luni din acest an, Oltchim Rm.Vâlcea a reuşit o performanţă excepţională: pierderile faţă de perioada similară a anului 2010 au fost reduse de 20 de ori. Saltul spectaculos la care puţini dintre cei preocupaţi de soarta acestui combinat chimic se mai aşteptau s-a produs pe fondul dublării afacerilor sale, respectiv de la 139,92 milioane lei în primul trimestru al anului trecut, la 464,69 milioane lei în perioada ianuarie – martie 2011.
Să nu uităm, însă, că aceste rezultate au fost obţinute în condiţiile în care Oltchim a continuat să treacă prin aceeaşi criză îndelungată de etilenă şi propilenă, materii prime de bază fără de care nu se poate vorbi de menţinerea în viaţă a companiei. Tocmai de aceea trebuie scos în evidenţă managementul de mare supleţe profesională al echipei condusă de dr. ing. Constantin Roibu care a reuşit să se plieze la alte surse alternative de aprovizionare a materiilor prime al căror robinet de la ARPECHIM Piteşti a fost închis încă din noiembrie 2008.
Sigur, nu este la îndemâna oricui ca, în condiţiile vitrege sus-amintite să poţi revigora producţia şi să urci indicele de exploatare a instalaţiilor de pe Platforma industrială Rm.Vâlcea de la 35% din totalul capacităţii la 57% cât s-a înregistrat în perioada expirată din acest an. Este, deci, o demonstraţie clară că OLTCHIM poate redeveni cu uşurinţă ceea ce a fost cândva dacă şi numai dacă este cu adevărat sprijinit să-şi asigure materiile prime cu forţe proprii prin preluarea instalaţiilor petrochimice de la Piteşti. Atunci când se va întâmpla acest lucru, OLTCHIM va reuşi pe deplin să atingă indicii de cotaţie doriţi şi, în consecinţă, să se deschidă perspectiva unei privatizări reuşite. Cea mai elocventă dovadă a dat-o saltul de aproape 2 ori a preţului înregistrat consecutiv de o lună şi jumătate în listarea pe Bursă.
Reevaluând toţi aceşti paşi făcuţi de la începutul anului şi până în prezent, s-ar părea, după unii speculatori mult prea grăbiţi, că OLTCHIM a ajuns la linia de start a privatizării. Nimic mai fals şi mai păgubos pentru acţionarul majoritar, adică pentru statul român care deţine 54,79% din acţiuni. Tocmai de aceea, este surprinzătoare decizia Guvernului confirmată prin scrisoarea de intenţie la noul acord FMI de a porni motoarele privatizării înainte ca OLTCHIM să fie integrat în holding-ul extrem de necesar cu rafinăria şi cu celelalte instalaţii petrochimice de la Piteşti.
Cu excepţia acţionarului minoritar care, de doi ani fără întrerupere, se bate cu cerbicie pentru devalizarea combinatului vâlcean cu intenţia – de altfel, clar exprimată de a-l prelua „facil şi ieftin” – nimeni nu poate fi de acord cu privatizarea în grabă şi în condiţii de ineficienţă financiară a OLTCHIM.
Spunea cu deplin temei directorul general Constantin Roibu, într-un comunicat de presă, lansat cu câteva zile în urmă, că „întregul proces de privatizare trebuie să se bazeze pe experienţa acumulată de-a lungul timpului”. Nimic mai adevărat ! Înainte de a fi scos la mezat, OLTCHIM trebuie adus la limanul productiv al anului 2007 când 78% din producţie lua calea exportului către 80 de ţări de pe toate continentele, din Europa şi America de Nord, până în Asia – Pacific şi Africa.
Înainte de a se grăbi privatizarea OLTCHIM prin interpretarea eronată, cu sluj de servitor credincios, a unei recomandări a FMI, Guvernul are obligaţia patriotică (trist că acest cuvânt a ajuns în desuetudine!) de a recrea mai întâi lanţul tehnologic dintre materii prime şi produse finite, lucru pe deplin posibil într-o perioadă de cel mult un an de zile.
OLTCHIM nu este piatra de moară din casa economiei naţionale. Cu încă puţin efort financiar şi cu o prealabilă pregătire, acest combinat poate şi trebuie să ajungă prin privatizare o afacere de mare succes. Or, grăbind, fără o minimă strategie, procesul de privatizare, se va întâmpla exact ceea ce se petrece în astfel de cazuri: OLTCHIM-ul va avea soarta „înecatului la mal” …