Site icon Curierul de Vâlcea

Oltchim nu merită soarta „înecatului la mal”

După mai bine de doi ani de cădere în gol, în primele trei luni din acest an, Oltchim Rm.Vâlcea a reuşit o performanţă excepţională: pierderile faţă de perioada similară a anului 2010 au fost reduse de 20 de ori. Saltul spectaculos la care puţini dintre cei preocupaţi de soarta acestui com­bi­nat chimic se mai aşteptau s-a pro­dus pe fondul dublării afacerilor sale, respectiv de la 139,92 milioane lei în primul trimestru al anului trecut, la 464,69 milioane lei în perioada ia­nuarie – martie 2011.

Să nu uităm, însă, că aceste rezul­tate au fost obţinute în condiţiile în care Oltchim a continuat să treacă prin aceeaşi criză îndelungată de eti­lenă şi propilenă, materii prime de bază fără de care nu se poate vorbi de men­ţi­nerea în viaţă a companiei. Tocmai de aceea trebuie scos în evidenţă mana­gementul de mare supleţe profesio­nală al echipei condusă de dr. ing. Cons­tantin Roibu care a reuşit să se plie­ze la alte surse alternative de apro­vizionare a materiilor prime al căror robinet de la ARPECHIM Piteşti a fost închis încă din noiembrie 2008.

Sigur, nu este la îndemâna oricui ca, în condiţiile vitrege sus-amintite să poţi revigora producţia şi să urci indi­cele de exploatare a instalaţiilor de pe Platforma industrială Rm.Vâlcea de la 35% din totalul capacităţii la 57% cât s-a înregistrat în perioada expirată din acest an. Este, deci, o demonstraţie clară că OLTCHIM poate redeveni cu uşurinţă ceea ce a fost cândva dacă şi numai dacă este cu adevărat sprijinit să-şi asigure materiile prime cu forţe pro­prii prin preluarea instalaţiilor pe­tro­chimice de la Piteşti. Atunci când se va întâmpla acest lucru, OLTCHIM va reuşi pe deplin să atingă indicii de co­taţie doriţi şi, în consecinţă, să se des­chi­­dă perspectiva unei privatizări reu­şi­te. Cea mai elocventă dovadă a dat-o saltul de aproape 2 ori a preţului înre­gis­trat consecutiv de o lună şi jumă­tate în listarea pe Bursă.

Reevaluând toţi aceşti paşi făcuţi de la începutul anului şi până în pre­zent, s-ar părea, după unii speculatori mult prea grăbiţi, că OLTCHIM a ajuns la linia de start a privatizării. Nimic mai fals şi mai păgubos pentru acţionarul majoritar, adică pentru statul român care deţine 54,79% din acţiuni. Tocmai de aceea, este surprinzătoare decizia Guvernului confirmată prin scrisoarea de intenţie la noul acord FMI de a por­ni motoarele privatizării înainte ca OLTCHIM să fie integrat în holding-ul extrem de necesar cu rafinăria şi cu celelalte instalaţii petrochimice de la Piteşti.

Cu excepţia acţionarului minoritar care, de doi ani fără întrerupere, se bate cu cerbicie pentru devalizarea com­binatului vâlcean cu intenţia – de alt­fel, clar exprimată de a-l prelua „facil şi ieftin” – nimeni nu poate fi de acord cu privatizarea în grabă şi în condiţii de ineficienţă financiară a OLTCHIM.

Spunea cu deplin temei directorul general Constantin Roibu, într-un co­mu­­nicat de presă, lansat cu câteva zile în urmă, că „întregul proces de pri­vatizare trebuie să se bazeze pe expe­rienţa acumulată de-a lungul tim­pu­lui”. Nimic mai adevărat ! Înainte de a fi scos la mezat, OLTCHIM trebuie adus la limanul productiv al anului 2007 când 78% din producţie lua ca­lea exportului către 80 de ţări de pe toate continentele, din Europa şi America de Nord, până în Asia – Pacific şi Africa.

Înainte de a se grăbi privatizarea OLTCHIM prin interpretarea eronată, cu sluj de servitor credincios, a unei recomandări a FMI, Guvernul are obli­gaţia patriotică (trist că acest cuvânt a ajuns în desuetudine!) de a recrea mai întâi lanţul tehnologic dintre materii prime şi produse finite, lucru pe deplin posibil într-o perioadă de cel mult un an de zile.

OLTCHIM nu este piatra de moară din casa economiei naţionale. Cu încă puţin efort financiar şi cu o prealabilă pregătire, acest combinat poate şi tre­buie să ajungă prin privatizare o afa­cere de mare succes. Or, grăbind, fără o minimă strategie, procesul de pri­va­ti­zare, se va întâmpla exact ceea ce se petrece în astfel de cazuri: OLT­CHIM-ul va avea soarta „înecatului la mal” …

Dr. ing. Ion CÎLEA