• la finele unui meci spectaculos, „chimistele” au învins pe HC Dunărea Brăila, scor 36-27
După un început ceva mai bun al sportivelor pregătite de Radu Voina (Curea şi Chirilă ducând scorul la 3-2, în minutul 5), brăilencele şi-au revenit treptat-treptat şi, ajutate de forma de zile mari pe care a treversat-o interul Alina Branişte-Horja, au reuşit să treacă pentru prima dată în avantaj în minutul 7 (scor 5-7). Însă, nici Oltchimul nu s-a lăsat mai prejos, Iulia Curea înscriind trei goluri consecutive cu care a readus avantajul de partea gazdelor (14-11, minutul 18). Dar, ceea ce părea a fi doar un galop de sănătate pentru „alchimiste”, a luat brusc o întorsătură neaşteptată, brăilencele adoptând din nou o politică în stilul paşilor mărunţi –„încet dar sigur”–, evoluţie ce le-a permis ca în minutul 24 să restabilească egalitatea (25-25). Chiar dacă Oana Manea şi Iulia Managarova s-au zbătut mult pe finalul primei reprize, aceeaşi Alina Horja s-a dovedit necruţătoare pe faza de atac. Graţie jocului său foarte bun, Dunărea Brăila a intrat în avantaj la cabine, scor 20-19.
Ultimele zece minute s-au dovedit decisive
Abia în repriza secundă lucrurile au reintrat pe făgaşul normal, atunci când „chimistele” au venit de la vestiare mult mai sigure pe forţele proprii, revenirea producându-se tot într-un stil lent, dar care a condus către succesul mult dorit. Dunărea s-a lăsat foarte greu învinsă, chiar şi în minutul 45 ea aflându-se încă „în cărţi” pentru o victorie. „Declicul” în tabăra dunărencelor s-a produs abia către minutul 50. Neobişnuite probabil cu un asemenea ritm al efortului, mai ales în faţa unui adversar mult mai valoros, brăilencele au cedat total iniţiativa în ultimele zece minute, handbaliste precum Adriana Nechita sau Patricia Vizitiu „scuturând” de mai multe ori plasa porţii adverse, consfiinţiind astfel victoria Oltchimului într-o partidă la finele căreia scorul înregistrat a fost parcă prea aspru cu adversarele, 36-27. Cele mai bune marcatoare ale meciului au fost Iulia Curea (9 goluri), Oana Chirilă, Valentina Elisei, Adriana Nechita (fiecare cu câte 4 goluri) pentru Oltchim, respectiv Alina Horja (11 goluri) şi bielorusa Anastasia Lobach (8 reuşite) pentru HC Dunărea.
Cu acest succes, Oltchimul îşi continuă „maratonul” de una singură către un nou titlul de campioană naţională, acumulând 36 de puncte din 18 partide disputate (maximul posibil). Plutonul urmăritoarelor este format din Universitatea „Jolidon” Cluj 29p; HC Dunărea Brăila 29p şi HC Zalău 28p. Următoarea partidă pe care „chimistele” o vor susţine în Liga Naţională se va disputa miercuri, 18 aprilie, atunci când ele o vor întâlni în deplasare pe actuala vicecampioană, Universitatea Cluj.