Ocolul pământului în 120 de zile

Efes și efectele jertfei pe cruce: „Fiule, iată Mama ta!”

Turcia este țara celor două continente, Europa și Asia, despărțită în orașul bizantin Constantinopole – Istanbul, de către apele Bosforului (Strâmtoarea Bosfor), care face legătura între Marea Neagră și Marea de Marmara. Suprafața țării este de 783.562 kmp, adică de 3,4 ori mai mare decât suprafața României, având cu o populație de 78 milioane locuitori, cu 62,5 milioane mai mult decât Anglia și cu 65 milioane decât Franța. Din teritoriul Turciei, numai 8% este în Europa, restul de 92% aflându-se în Asia. Principalele orașe sunt: Istanbul-Constantinopole, cu 15 milioane de locuitori, urmat de Ankara, capitala țării, cu 6 milioane și orașul Izmir (Smyrna), cu 3 milioane de locuitori.

Mustafa Kemal Ataturk, reformatorul și tatăl Turciei moderne, a fost primul său președinte. Până la el, țara a fost cârmuită de sultani. Între cei mai faimoși: Mohamed, Baiazid, Suleiman Magnificul etc., fiind dați uitării rând pe rând.

Priorități economice: producția și comerțul cu covoare, industria pielăriei sub toate formele, producția de ulei de măsline și de rahat (turkish delight). În ce privește uleiul de măsline, Turcia ocupă locul trei în lume, după Spania și Italia, urmând Grecia, Tunisia și Siria. (O curiozitate: Măslinul produce fructe doar după șapte ani, însă are o durată de viață de peste 500 de ani. Livezile de măslini populează munții Turciei până spre vârful lor, pe ambele versante, averea lor numărându-se în numărul de măslini.) Dacă la uleiul de măsline Turcia ocupă locul trei în lume, la pielărie și produse din piele sunt pe locul unu, cum pretinde, iar la covoare ocupă locul doi după arabi.

Să ne oprim, pe rând, în locurile vizitate:

Kușadași – un mic orășel din Asia Mică, de vreo 65.000 de locuitori, care în timpul sezonului estival, adică din 15 aprilie și până la 1 noiembrie, se dublează cu turiști. Este situat pe coasta de vest a Turciei, în Golful Kușadași din Marea Egee, lângă insula greacă Samos. Temperatura în timpul iernii (decembrie-martie) este de 15-16º C; vreme umedă cu multe ploi. ”Kuș” înseamnă pasăre, iar ”adași” insulă, adică ”pasărea din insulă.”

Efesul reprezintă unul dintre cele mai mari și mai frumoase orașe-vestigii ale lumii antice, fiind cel mai bine conservat. A fost ridicat în perioada culturilor greacă, romană și bizantină, care se aflau la apogeul înfloririi lor. Aici există Templul Zeiței Artemisa (Diana,. la romani), fiica lui Zeus și a titanidei Leto, soră geamănă cu Apolo. Templul, una din cele șapte minuni ale lumii antice, a fost ridicat pe coasta de vest. Artemisa era venerată ca zeiță a vânătorii și reprezentată ca o femeie foarte frumoasă. Această minune, are astăzi decât o coloană ionică întreagă, în vârful căreia se găsește un cuib de barză, care își clocește ouăle. Plinius cel Bătrân a elogiat acest templu, a cărui construcție a durat 120 de ani, fiind cel mai nobil, cel mai mare și cel mai minunat loc sfânt de pe pământ. Suprafața ocupată de templul Artemisei a fost de patru ori mai mare decât cea a Pantenonului atenian, iar acoperișul templului era susținut de 127 de coloane ionice, înalte de peste 60 de picioare. Construit în secolul al VI-lea î.Hr., a fost incendiat în anul 356 î.Hr. de către un nebun, pe care îl chema Herostrat și care dorea să rămână în istorie. Refăcut pe același loc, a fost distrus de către goți, 500 de ani mai târziu (262 d.Hr.). În anul 1869, I.T. Wood, inginer de căi ferate, a descoperit acest templu după șapte ani de cercetări și muncă. Lucrările sale au fost continuate de Hogarth, British, iar din 1965, până în prezent, de către Institutul de Arheologie din Viena.

Istoria Efesului începe prin mileniul II î.Hr., când vasele din Marea Egee ancorau în portul orașului, unde își aveau reprezentanțe comerciale lidienii și fenicienii, la gura de vărsare a râului Caistros. De aici pornea drumul de caravane, care ducea mărfurile spre centrul Anatoliei.

Am poposit aici la începutul lunii aprilie, când primăvara se arăta în toată splendoarea ei. Natura îmbrăcată în verde, pomii înfloriți – toți pasagerii de pe vapor se minunează de frumusețea orașului, ceva unic, de viața lui modernă, de comerțul înfloritor și de prețurile foarte accesibile, în comparație cu cele din Noua Zeelandă și Australia, pe unde mai umblasem. După ce am vizitat Templul Artemisei am urcat la Dealul Privighetorilor, spre Muntele Bulbul, unde se găsește sanctuarul considerat ca fiind ultima locuință a Sfintei Fecioare Maria. Evanghelistul Ioan, în faptele din Sfânta Scriptură, ne spune că Domnul nostru Iisus Hristos, înainte de a muri, i-a încredințat-o pe Mama Sa, spunându-i: ”Iată Mama ta!”. Din acel moment, ucenicul său a luat-o cu el. Cu atât mai mult, cu cât după răstignirea lui Iisus, în Ierusalim, au început persecuțiile: se cunoaște că, în anul 37, Sf. Ștefan a fost ucis cu pietre, iar în anul 42, Sf. Iacob a fost decapitat. Apostolii și-au împărțit lumea, pentru a predica, așa cum li se poruncise, credința lui Iisus. Asia Mică a revenit Sf. Ioan Evanghelistul, care a luat-o cu sine pe Fecioara Maria, așa cum arată dovezile: prezența mormântului Sf. Ioan la Efes; Consiliul Ecumenic ținut la Efes în anul 431 d.Hr. în prima biserică din lume închinată Fecioarei Maria, unde s-a definit dogma maternității divine a Maicii Preasfinte; tradiția orală, fidel păstrată de locuitorii ortodocși din localitatea Kirkince, descendenți ai primilor creștini efesieni, care, în fiecare an, pe 15 august, de Ziua Adormirii Maicii Domnului, vin în pelerinaj, perpetuând credința creștină, moștenită din moși strămoși, că Fecioara Maria a trăit aici în ultima parte a vieții sale și a murit în acest loc, numit de ei Panghia Kapoulou; Vaticanul a declarat drept loc de pelerinaj Casa Mariei și, în fiecare an, pe 15 august, au loc aici slujbe religioase și o liturghie catolică; este cunoscut faptul că aici a mai predicat și Sf. Apostol Pavel. Toate acestea sunt scrise pe niște table mari, dispuse lângă ”Casa Mariei”, în principalele limbi internaționale, printre care cu nespusă bucurie am găsit și limba română. Ultima restaurare ireproșabilă a acestor locuri s-a făcut în urmă cu 60 de ani (1951).

De pe Dealul Privighetorii, am coborât la Efes, înfloritoarea urbe de odinioară. Aici, în cinstea bunăstării lor, efesienii au înălțat temple și sanctuare pentru a venera pământul-mamă și pe zeița fertilității, Cybelle. Mult mai târziu, portul s-a împotmolit, datorită depunerilor de aluviuni, orașul decăzând și datorită jafurilor succesive. Intrând prin poarta de nord a ruinelor Efes, parcurgem cele trei drumuri: cel al grădinarilor, drumul de marmură și drumul portului pe o lungime de 3 km, până la poarta de vest. Un număr de 27 obiective sunt păstrate până astăzi și marchează măreția Efesului de altă dată, precum și perioadele de vârf ale celor trei culturi înfloritoare, care au contribuit la veșnicia orașului. Dintre acestea, remarcăm Biblioteca Celsus, cu 250.000 de volume, a treia din lume după Alexandria și Bergama (Pergamum), Teatrul Mic (Odeon) și Marele Teatru, cu o capacitate de 225.000 locuri, două gimnazii: cel din port și cel de est, porțile Heracles și Mazeus, Fântâna lui Traian, Templul lui Hadrian, Agora, băile termale, Templul lui Domitian, rezervorul de apă și canalizare, stadionul, mozaicul, cu o suprafață de aproape 100 mp, lung de 30 m și lat de peste 3 m și nu, în ultimul rând, două case de toleranță, una pentru patricieni și una pentru plebei.

După patru ore de vizită, ieși afară uluit, prin poarta de vest, și, în același timp, convins că ai vizitat (poate) cel mai mare și mai bine conservat vestigiu al lumii antice.

Pe aceeași coastă a Mării Egee se mai găsesc, în nord de Smyrna (Izmir), Bergama cu Pergamontul și Asklepius, iar mai sus Troia; la sud de Kușadași, se află Priene, Milet și Knidos, orașe înfloritoare la vremea lor, din culturile greacă, romană și bizantină, turcii neavând altă contribuție decât aceea că le-au cucerit 15 secole mai târziu, în 1453, la căderea Imperiului Bizantin, ei venind din partea de nord a Arabiei.