Site icon Curierul de Vâlcea

Noul mod de a face politică

Pasă-mi-te, un nou mod de a face politică e acum la modă, capătă adepți și la noi după ce s-a impus prin alte părți. Contrazice întrutotul rigoarea și prestanța tradițională, bazată pe principii solide, ce generează predictibilitate și constanță pe termen lung, de la care nu poți abdica fără a fi marginalizat în primul rând de electorat și apoi de partid. În loc de asta vedem tot mai des volute și răsuciri, transformări cameleonice, schimbări de poziții, declarații care se bat cap în cap, retractări. Noul mod de a face politică. M-am întrebat ce-i face pe oameni, în speță pe politicieni, să se comporte astfel, să nu fie consecvenți cu ei înșiși, să fie puși în situația de a da explicații. Îi ajută? Poate îi ajută pe cei cu foarte mulți adversari, să navigheze prin ape tulburi, pentru ca aceștia să fie luați prin surprindere, să nu știe la ce să se aștepte și obligați la defensivă. E și asta un soi de abilitate. Numai că situația României nu o impune.

            Mi-a plăcut întrebarea reporterului, adresată președintelui Nicușor Dan, ce mesaj ar transmite alegătorilor care l-au votat și acum ar vota cu două mâini împotriva lui. Nu a negat, făcând trimitere la constrângeri și informații. Orice președinte rațional nu-și sabotează propriul electorat și cum se consideră un om rațional înseamnă că măsurile nepopulare sunt argumentate politic, chiar dacă nu la vedere. Așadar, președintele a făcut un apel la încredere, că știe ce face și acționează cu responsabilitate. Declarația asta nu-mi inspiră încredere. Românii vor să vadă un președinte onest, imparțial, echilibrat. În loc de asta, el ne transmite că e bine informat și cu constrângeri. Nu vreau să speculez mai mult, însă pare încă un caz de recunoaștere a supremației serviciilor. Mai țineți minte naivitatea cu care s-a destăinuit Emil Constantinescu?

            Mazilirea guvernului Bolojan nu i se poate imputa, însă jocurile de culise la care a luat parte după aceea numai imparțiale nu au fost. Oneste nici atât. Echilibrate, care să genereze o stabilitate politică, nexam, ba din contră. Asta dacă ne ghidăm după acțiuni. Dacă ne ghidăm după consecințele acțiunilor, lucrurile stau taman pe dos. Guvernul Bolojan este încă în exercițiu și probabil va rămâne până în toamnă în condițiile vacanței parlamentare. Deficitul bugetar s-a redus cu 40% și există o anumită continuitate. Reprezentanții agențiilor de rating, care trebuie să reînnoiască în vara asta calificativele României, găsesc la Palatul Victoria aceiași oameni cu care au tratat în trecut și care au livrat reforme. Nu se schimbă prea multe. Piața bursieră înregistrează noi maxime istorice de la săptămână la săptămână. Unde sunt turbulențele, unde este instabilitatea? PSD și PNL, USR, UDMR și-au mai nuanțat pozițiile și o reconciliere în toamnă nu mai este chiar atât de improbabilă. Repet, dacă ne luam după consecințe, mai că i-aș da dreptate președintelui Dan și sunt gata să recunosc că tot circul cu numirile lui Tomac și Veștea a folosit la ceva.

Exit mobile version