Cei nouă inspectori ai Comisariatului pentru Protecția Consumatorului Vâlcea au efectuat, de la începutul anului și până la finele lunii septembrie, zeci de controale, iar majoritatea verificărilor s-au soldat cu amenzi. Pentru că și-au păcălit clienții sau ca urmare a altor nereguli depistate, comercianții s-au ales cu sancțiuni în valoare totală de 770.000 de lei. Deja Protecția Consumatorului a încasat 151.900 de lei din amenzi. Totodată, anumiți patroni au acordat și despăgubiri clienților în valoare de 240.000 de lei. Verificările inspectorilor au avut la bază 500 de sesizări.