Pentru a surprinde esenţa cărţii autorului, am selectat câteva dintre versurile care mi-au plăcut cel mai mult şi, după o minimă prelucrare, iată ce-a ieşit: Primeşte-mă sfântă tăcere/ în umbra vieţii de apoi/ s-aştept flămând la uşa ta /în iarna marginii de joi.// Sileşte-mă să cad sub crucea/ tăcerii tale de zăpadă,/ ca să-ţi scriu ce-ţi place ţie/ pe-această noapte de hârtie.// Plouă cu flori peste tine,/cutremur în trup de lumină, /lacrima închisă în mine/ poate-i margine de sine.//
Meşteşug, măiestrie, artă. Iată repere ale unui suflet ales, ale unui spirit graţios, înzestrat cu un talent remarcabil, ce-i permite să transforme poezia într-un sâmbure al rădăcinii de vise, într-o poartă către lumină, speranţă şi alinare. Cred că poemul care urmează confirmă pe deplin aceste afirmaţii: Și vine toamna, iubito/ În zbor de păduri vom muri/ Adună-ţi frunzele toate / Potrivită e vremea să fii//
Pe muntele înalt o ispită/ Virtute lumii de-apoi/ Te lasă îngropată în iarba/ Înalt trecătoarelor ploi.//
Şi fii nesfârşire de cer/ Senină purtată de vânt/ Când vine toamna, iubito/ Ca un vis coborât în mormânt.// Fii murmur de şoapte, iubito/ Ceas al căderii de stele/ Ca un trup părăsit veşnicia/ Putrezind împreună cu ele. (Elegia sufletului ispitit de trup)