• antrenorul de la CSM nu se mai gândeşte la promovare şi cere doar goluri jucătorilor săi
„Din păcate, am ajuns să ne obişnuim cu rezultatele de 0-0, iar asta nu e bine. Ce pot să spun, parcă suntem echipa lui 0-0. Ne creăm ocazii, suntem o echipă ofensivă, ne apropiem de poarta adversă, dar mingea nu intră. Nu ştiu, ceva ne lipseşte.. Se întâmplă la fel ca la ultimele meciuri. Atacăm, dar nu marcăm şi am ajuns la cinci meciuri în acest campionat în care nu am reuşit să înscriem goluri. Am schimbat atacanţii, am modificat şi sistemul de joc, dar ceva tot nu se leagă, nu dăm mingea în poartă. Este adevărat că au apărut şi unele tensiuni la echipă, tocmai din această cauză. Ştiţi cum este, intrăm în criză de timp, ne enervăm. Cei care joacă în atac se enervează din cauză că nu au marcat, cei din spatele lor tot aşa.. (…) Este clar că obiectivul pe termen scurt este acela de a marca goluri. Aşa cred că se va produce o descătuşare la echipă. Nu ştiu în ce măsură mai putem vorbi despre promovare. Mergem la Târlungeni să înscriem şi să câştigăm partida. L-am pierdut pe N’Kongue după ce a luat roşu, dar mai avem soluţii în ofensivă. Orice s-ar întâmpla, nu dezarmăm, mergem înainte şi sperăm să legăm primele victorii”, a declarat, optimist înaintea partidei de astăzi, secundul Fane Nofitovici.