Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au fost solicitați să intervină, în noaptea de 11 spre 12 octombrie 2026, în jurul orei 23:30, la un accident rutier produs pe DN 67, pe raza localității Mihăești, în care au fost implicate două autoturisme. De urgență, la fața locului au fost direcționate mai multe echipaje de poliție, pompieri și echipaje medicale.
Din primele verificări efectuate de polițiști, s-a stabilit că un tânăr de 25 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism, într-o curbă, pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de drum, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat de 67 de ani, din localitatea Orlești.
Pompierii vâlceni s-au deplasat de urgență la locul evenimentului rutier cu două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD, la care s-au adăugat și 3 ambulanțe SAJ.
Echipajele operative sosite la fața locului au constatat că în accident sunt implicate două autoturisme și 5 persoane, dintre care 3 sunt încarcerate (două într-un autoturism și una în celălalt autoturism). Celelalte două persoane au fost găsite aruncate din mașinile implicate în evenimentul rutier, inconștiente.
Din păcate, în urma impactului, tânărul de 25 de ani, precum și două tinere, ambele în vârstă de 17 ani, din orașul Ocnele Mari, respectiv localitatea Roești, pasagere în autoturismul condus de acesta, au decedat.
De asemenea, conducătorul auto de 67 de ani, precum și o femeie de 61 de ani, pasageră în autoturismul condus de acesta, au fost răniți și transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Având în vedere starea de sănătate a conducătorului auto de 67 de ani, acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs acest tragic eveniment rutier.

