Site icon Curierul de Vâlcea

Nemulțumirile pensionarilor, pe masa lui Traian Băsescu

Nemulțumiți de faptul că pensiile nu vor crește așa cum se anunțase la începutul acestui an, pensionarii, prin intermediul Uniunii Generale a Pen­sio­narilor din România, au trimis scri­sori atât președintelui țării, Traian Băsescu, cât și premierului Emil Boc. Prezentăm mai jos, câteva rânduri dintr-o scrisoare adresată președin­telui, scrisoare semnată de șeful UGPR, Miron Niculescu și pusă la dispoziția noastră de Gheorghe Dinescu, liderul pensionarilor pe Vâlcea:

„Stimate domnule președinte,

Vă informăm că pensionarii sunt tot mai nemulțumiți de măsurile apli­cate de Guvern care au condus la înrău­tățirea evidentă a nivelului de trai a acestei categorii de populație. Pe lângă înghețarea valorii punctului de pensie la nivelul celui stabilit în oc­tombrie 2009  (732,8 lei) și reținerea contribuției de sănătate de 5,5% din întregul cuantum al pensiei la cei care îl au peste 740 lei, pensionarii se con­fruntă cu majorarea permanentă a tarifelor la servicii, scumpirea medi­ca­men­telor și a alimentelor de bază, taxa­rea consultațiilor și a analizelor me­dicale, creșterea costului biletelor la transportul interurban. Degradarea con­siderabilă a condițiilor de supra­vie­țuire a marii majorități a pensio­na­rilor justifică pe deplin adoptarea de măsuri corective urgente, cu efecte ime­diate, care să garanteze ieșirea din sărăcie a acestora. O atenție deo­se­bită trebuie îndreptată către pen­sio­narii rămași singuri, care din pro­pria pensie trebuie să-și susțină chel­tu­ielile lunare care privesc întreți­ne­rea locuinței și unele servicii (energie electric, cablu TV, telefon etc.).

În sprijinul acestor pensionari con­si­derăm oportun să se abroge Legea nr. 578/2004 și să se inițieze și aprobe un nou act normativ care să reglementeze majorarea pensiei so­țului supraviețuitor cu 25% din pensia soțului decedat indiferent de cuan­tu­mul acesteia. Totodată, este imperios necesar să se acționeze pen­tru cre­ș­te­rea puterii de cumpărare a tuturor pen­siilor care au înregistrat o scădere im­portantă, respectiv de 12,35% față de luna octombrie 2009. Indexarea pen­siilor cu cel puțin rata inflației este do­rită și așteptată de pensionari, chel­tuială care poate fi acoperită prin sis­tarea, pe o perioadă de 2-3 ani vira­rea din fondul public de pensii a su­mei datorată la Pilonul II de pensii și reglementarea ca fondul de asi­gu­rări sociale destinat plății pen­siilor să fie utilizat în exclusivitate, fără excep­ții, numai pentru persoanele care au con­tribuit sau contribuie la con­vie­țui­rea acestuia. Cu convingerea că veți interveni în sensul promovării de mă­suri imediate pentru îmbunătățirea ni­ve­lului de trai al pensionarilor, vă asi­gu­răm de înalta noastră considerație.”

Exit mobile version