Faptul generator pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii
Faptul generator pentru prestările de servicii care determină decontări sau plăţi succesive, cum sunt serviciile de construcţii-montaj, consultanţă, cercetare, expertiză şi alte servicii similare, intervine la data la care sunt emise situaţii de lucrări, rapoarte de lucru, alte documente similare pe baza cărora se stabilesc serviciile efectuate sau, după caz, în funcţie de prevederile contractuale, la data acceptării acestora de către beneficiari.
Potrivit noilor prevederi, începând cu 5 septembrie 2011, se elimină limita maximă de decontare pentru aceste servicii, de 1 an de zile prevăzută până la această dată.
Termenul de depunere al D 390 VIES
Noul act normativ modifică termenul de depunere al declaraţiei recapitulative 390 începând cu declaraţia aferentă lunii august 2011, de la 15 la 25 ale lunii următoare.
Operaţiuni pentru care se aplică taxarea inversă
Tot de la 5 septembrie 2011, sunt individualizate deşeurile şi materiile prime secundare pentru care se aplică taxarea inversă prevăzută la art. 160 alin. a) respectiv:
– livrarea de deşeuri feroase şi neferoase, deşeuri de materiale reciclabile şi materiale reciclabile uzate constând în hârtie, hârtie cartonată şi carton, material textil, cauciuc şi plastic, cioburi de sticlă şi sticlă;
– livrarea materialelor menţionate mai sus, după prelucrarea acestora prin operaţiuni de curăţare, polizare, selecţie, tăiere, fragmentare, presare sau turnare în lingouri.