În această după-amiază de 18 septembrie, un tir care s-a răsturnat pe DN 7 – în comuna Milcoiu – a fost la un pas de a produce o tragedie multiplă. La km 160 + 300
Într-una dintre cele două mașini peste care s-a răsturnat mastodontul se aflau soliștii trupei DJ Project. Aceștia – cunoscuți de publicul larg sub numele de scenă Mirra, Gino Manzotti și DJ Maxx – au fost răniți, fiind transportați de urgență la Spitalul Județean Vâlcea. Totuși, din fericire, ultimele informații arată că artiștii se află în afara oricărui pericol, urmând, cel mai probabil, să fie transferați la unități medicale din București.
Polițiștii vâlceni anunță că au deschis deja dosar penal, urmând să se prelucreze informațiile existente pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul ce se putea solda cu o dramă multiplă.
Membrii trupei DJ Project au scăpat ca prin minune de la moarte pe drumurile din Vâlcea
