Unitatea medicală ce deservește toată Țara Loviștei are, de puțin timp, doi medici noi. Potrivit declarației managerului spitalului brezoian, dr. Vasile Cerbu, au fost angajați doi medici: un medic pe Ortopedie-Traumatologie și altul pe secția Medicină Internă.
„Doresc reducerea timpului de așteptare în ambulatoriu, pentru consultații, creșterea gamei de servicii Laborator – Radiologie. Deja la laborator se lucrează șapte din șapte zile. Cât despre Radiologie, am scos patru posturi de medici radiologi la concurs, dar a trebuie să le suspend, până se încheie contractul cu CAS”, a declarat dr. Cerbu, manager Spitalul Orășenesc Brezoi.
Ca și alte unități medicale, și cea din Brezoi se află în așteptarea bugetului.
Medici noi la Spitalul Orășenesc Brezoi
