În cea de-a doua zi a Salonului Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși” – ediția a IX-a – vineri (17 mai), Caravana culturală „Rotonda valahă” s-a aflat în vizită în
Platoul sălii sporturilor din comună: animație, interes, public mic și mare. Întâmplare inedită, cum nu s-a mai petrecut până acum în localitate: „Univers liric” – recital de poezie al
S-a ascultat poezie bună, mult aplaudată, au recitat creatori de vers din generații diverse: Mihaela Aionesei, Mihai Antonescu, Nicolae Dragoș, Ion Drăghici, Passionaria Stoicescu, Florentin Popescu, Vilia Banța, Rodica Dernea, Constantin Pădureanu, Victoria Moldoveanu Stolojanu, Claudia Voiculescu, Corneliu Zeană. Publicul s-a delectat, înspre finalul manifestării, cu cântece din repertoriul național și internațional. Au interpretat Elena Drăghici și Gheorghe Cărbunescu, dar și cuplul Ion și Elena Drăghici, la inițiativa inspiratului ingenios moderator al manifestării (foartă reușită) – poetul Florentin Popescu.
Doamna primar, încântată de cele petrecute, a mulțumit scriitorilor și artiștilor prezenți pentru manifestarea de excepție, rugându-i să repete, peste un timp, aceste minunate reuniuni culturale cu lecturi în public. Scriitorul Ioan Barbu, la rându-i, a mulțumit pentru călduroasă primire și ospitalitate tuturor celor care au contribuit la reușita vizitei culturale. nu în ultimul rând doamnei primar Carmen Florentina Lixandru, care confirmă zicala „dacă
Mulțumirile noastre calde doamnei primar, dar și scriitorului Ioan Barbu pentru frumoasa caravană culturală organizată la Sutești, care ne-a îmbogățit sufletește pe deplin.
În seara zilei respective, invitații la Salonul de Literatură și Artă au participat la o premieră mondială: vizionarea piesei de teatru „Crăciunul Președintelui” de Pascal Bruckner, celebru dramaturg francez, prezent în sala de spectacole a Teatrului „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, reputat forum național și internațional în plan profesional. A fost un spectacol de zile mari, cu actori excelenți, care iubesc teatrul în sine și nu pe sine. S-a stat la rând, apoi, ca să se obțină un autograf pe cartea, tipărită recent „Ce dorește domnul?” a lui Pascal Bruckner.
A fost o zi minunată, încheiată cu o seară de excepție!
• Mihaela AIONESEI
Manifestările Salonului Literar s-au încheiat, comentariile continuă: Caravana „Rotonda valahă” în vizită la Sutești
