Site icon Curierul de Vâlcea

Mâine, ședință decisivă pentru soarta Oltchim

Creditorii Oltchim au fost convocaţi de Consorţiul de administratori judiciari compus din BDO Business Restructuring SPRL şi Rominsolv SPRL să voteze modificarea planului de reorganizare a combinatului din Râmnicu Vâlcea. Adunarea Generală a Creditorilor Oltchim urmează să aibă loc în 28 noiembrie 2018, la ora 14.00, conform anunţului postat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB), scrie Bursa.ro. „Modificarea planului de reorganizare a companiei este unicul punct de pe ordinea de zi a şedinţei convocate de administratori. Modificarea propusă se referă la distribuirea efectivă către creditori, prin plan, a sumelor încasate cu titlu de preţ, în urma finalizării contractelor de vânzare active încheiate cu Chimcomplex SA şi Dynamic Selling Group SRL. Oltchim a notificat, săptămâna trecută, Chimcomplex Borzeşti că data finalizării tranzacţiei pentru Pachetele 1-5 şi parţial 7 ale combinatului din Râmnicu Vâlcea, care înseamnă plata preţului şi transferul dreptului de proprietate pentru activele vândute, este 12 decembrie 2018. Totodată, Oltchim a anunţat că au fost îndeplinite ultimele condiţii suspensive prevăzute în contractul de vânzare active, respectiv avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) şi Decizia Consiliului Concurenţei privind autorizarea operaţiunii de concentrare economică”, notează Bursa.ro.

Exit mobile version