Site icon Curierul de Vâlcea

MAI verifică activitatea Poliției vâlcene

Conform unui comunicat de presă emis de Inspectoratul Județean de Poliție Vâlcea, în perioada 22 august – 9 septembrie, se desfășoară un control tematic ce are ca obiectiv evaluarea activității manageriale a structurilor de conducere ale unității. Evaluarea va fi efectuată de specialiști din cadrul Corpului de Control al ministrului Administrației și Internelor. Contactat, chestorul Ion Stoica, șeful IPJ Vâlcea, a precizat, pe scurt, că astfel de controale au loc și-n alte județe ale țării, fiind vorba de verificarea activităților desfășurate de fiecare inspectorat de poliție. Din declarația chestorului Stoica reiese că echipele MAI vor sta câteva săptămâni în județ.

Exit mobile version