Rețeaua Magazine DIANA își consolidează prezența în județul Gorj, deschizând porțile celui de-al 8-lea magazin din județ, la Târgu Cărbunești. Situat pe Strada Trandafirilor, nr. 2, noul spațiu de peste 420 mp este gândit să aducă mai aproape de comunitate un comerț funcțional și bine adaptat nevoilor cotidiene.
Sortimentația cuprinde peste 6000 de articole și acoperă toate categoriile esențiale pentru cumpărăturile de zi cu zi. Clienții vor regăsi în rafturi o selecție variată de carne proaspătă și preparate marca DIANA, alături de produse din pește Pescăria Magic, completate de lactate, conserve, dulciuri, produse de panificație și articole pentru igienă, curățenie și uz casnic.
În plus, Magazinul DIANA Târgu Cărbunești vine cu o zonă gastro bine aprovizionată, unde clienții pot găsi zilnic mâncare caldă gătită, produse de patiserie proaspete și sendvișuri sățioase, soluții simple și accesibile pentru cei aflați în mișcare sau care caută ceva savuros și la îndemână.
Din grijă pentru clienții noștri, noul magazin a fost echipat cu tot ce este necesar pentru o experiență de cumpărături practică și eficientă: 12 locuri de parcare, un aparat RVM pentru returnarea ambalajelor reciclabile în cadrul sistemului SGR și un serviciu PayPoint pentru plăți și alte operațiuni uzuale.
„Târgu Cărbunești este un punct important pe harta extinderii noastre în județul Gorj. Venim aici cu un magazin prietenos, bine aprovizionat și adaptat stilului de viață al comunității locale. Ne dorim ca Magazine DIANA să fie un partener de încredere pentru fiecare familie care ne trece pragul.”, a declarat Ramona Mutu, Director Operațional Magazine DIANA.
Deschiderea Magazinului DIANA Târgu Cărbunești are loc într-un context economic influențat de noile măsuri fiscale care intră în vigoare începând de astăzi, 1 august 2025. Acestea presupun, printre altele, majorarea TVA-ului de la 19% la 21% pentru anumite produse alimentare, precum și creșterea accizelor pentru categorii precum băuturile răcoritoare cu zahăr și produsele din tutun. În acest context, rețeaua Magazine DIANA dorește să își reafirme angajamentul față de prețul corect: toate ajustările de preț sunt aplicate strict în limita prevăzută de lege, fără alte creșteri suplimentare, în deplină transparență față de client, pentru că prețul corect este promisiunea noastră.
Despre Magazine DIANA:
Magazine DIANA reprezintă o rețea românească de magazine, cu o tradiție de peste 34 de ani pe piața locală, ce oferă clienților o sortimentație variată pentru a acoperi toate necesitățile de zi cu zi, dar și o gamă extinsă de produse și preparate din carne DIANA. Cu peste 950 de angajați, rețeaua Magazine DIANA cuprinde 92 de magazine în județele: Vâlcea, Gorj, Dolj, Argeș, Olt și Dâmbovița.