Unii experți au numit-o tactica nebunului, care are rolul să zăpăcească negociatorii, să-i lipsească de repere și să fie mai ușor de controlat. Căci până la urmă orice pact politic se reduce la negocieri. Uite taxa, nu e taxa, s-a transformat în uite războiul, nu e războiul. Adică ceva mult mai periculos. Declarațiile privind durata conflictului din Golful Persic evoluează de la câteva zile la atât cât va fi necesar, adică pe o perioadă nedeterminată. Statele Unite s-ar putea să mai lovească de câteva ori insula Kharg, doar de amuzament (just for fun), reproduc dintr-un interviu pentru NBC News al președintelui Trump. Sunt declarațiile celui mai puternic om din lume, nu ale celui mai puternic patron din Liga I, care acum bate tot și câștigă la pas, ca peste câteva clipe să amenințe că vinde tot și se lasă păgubaș. Fiecare cu jucăria lui.
E strategie sau patologie? mă întreb tot mai crispat de la o vreme încoace. Noua metodă de a face politică externă, din care dispare diplomația și pătrunde grobianismul, mi-a smuls la început un zâmbet sardonic. În fond, nici înainte politica nu era fundamental morală, doar păstra un veșmânt de moralitate, ca o aparență. Măcar așa știm o treabă. Numai că atunci când e vorba de un conflict armat cu rachete care explodează la sute și chiar mii de kilometri distanță se schimbă kalimera. Bagatelizarea, căderea în derizoriu, lipsa de seriozitate și de responsabilitate produc frisoane. Nu poți să nu te întrebi: pe mâna cui a încăput soarta lumii?
Și totuși veștile sunt bune, în tot marasmul care ne înconjoară, se văd mugurii unei lumi noi. Rusia lui Putin e tot mai izolată pe scena internațională. După picarea Iranului se așteaptă schimbarea conducerii la vecinii unguri. Opoziția conduce în sondaje cu 12 procente și este pe un trend ascendent în perspectiva alegerilor din aprilie. Doar o minune mai poate prelungi dominația lui Victor Orban la cârma statului. În Ucraina rușii s-au împotmolit pe linia frontului și nu sunt semne că ar mai putea avansa. Recrutările se subțiază, forțele armate se degradează. Economia a obosit să susțină eforturile de război. E o chestiune de timp până cedează.
Sumele uriașe cheltuite pentru prăbușirea unor democrații în statele europene nu și-au atins scopul. Bani aruncați. În România, suveraniștii au fost nevoiți să se demaște, odată cu mișcarea inspirată a președintelui Dan care a trimis în Parlament cererea de suplimentare a efectivelor militare ale Statelor Unite. De unde se dădeau mari trumpiști, au fost nevoiți să voteze împotrivă, arătând de fapt pe cine reprezintă. În curând li se va tăia și finanțarea pentru că n-au reușit să livreze nimic până acum. Cât să mai aștepte și țarul Vladimir să-i fie predată țara pe tavă, în condițiile în care toate se prăbușesc în jur. Răbdarea lui e pusă la grea încercare de incompetenții de la București. Păi, pe vremea lui Stalin era de neconceput să nu poți penetra structurile statale, să te cramponezi de o democrație. Nu mai sunt cadrele de nădejde de altădată. Ăștia noii au de învățat de la predecesorii lor. Cu un Georgescu și Georgel nu faci treabă.