„Pe lângă alegerea unei teme generoase și în ton cu preocupările cele mai importante ale omenirii din acest moment al istoriei, organizatorii au alcătuit și o listă de artiști invitați pe măsură. Aceasta este menită să asigure expoziției un nivel estetic elevat, iar publicului iubitor de artă satisfacția vizitării unui ansamblu de lucrări pe cât de divers, pe atât de expresiv și de bine închegat”, au anunțat reprezentanții UAP Râmnicu Vâlcea.
Artiștii plastici ale căror lucrări vor putea fi admirate de către vâlceni, începând de luni, sunt următorii: Jana Andreescu; Gheorghe Andreescu, Dumitru Balica, Ștefan Coman, Carolina Constantin, Victor Crețu, Valeriu Jabinschi, Vladimir Lozovanu, Vasile Marius Lupu, Florin Măceșanu, Gheorghe Mosorescu, Romeo Antonie Pălie, Rodica Pungea, Marcel Seralio, Natalia Vavilina.
• Gabriela POPESCU, UAP Râmnicu Vâlcea
Lucrările artiștilor din TABĂRA INTERNAȚIONALĂ DE LA RÂNCA, expuse la Muzeul Satului de la Bujoreni
