Cea mai tare veste de la partida SCM – FCPO este că în tribunele din Zăvoi s-au adunat vreo 1000 de spectatori, fie-le mereu obiceiul. Pe teren, nicio amintire despre meciul direct de acum trei săptămâni, elevii lui Constantin Schumacher și-au surclasat adversara.
➡Vâlcea a pornit mai greu, apoi s-a hrănit din finețurile lui Doman și eficiența lui Rusu, cei doi colaborând perfect la golurile SCM din primul mitan. FCPO a pasat, n-a bubuit mingea, a încercat mai mult pe partea stângă. Ineficient, fără acțiuni prea dese în careul vâlcean,mai ales în prima repriză.
➡După pauză, vâlcenii au dominat categoric, au reușit câteva faze de efect, ratând, totuși, prea mult, chiar și un penalty(Dandea). Otăsăul a vrut să dinamizeze cu Ion Marian, tot în stânga, dar e complicat cand îi ai în față pe Dandea și Sălcianu. Un 4-0 fără prea multe discuții după partidă, cu vâlcenii aplaudați la final.
Golurile:
⚽Min 15 : 1-0 – lansare Salcianu peste apărarea oaspeților, Rusu pasă lui Doman, care marchează în poarta goală
⚽Min 29 : 2-0 Rusu, șut plasat de la 17 metri, în dreapta lui Sporea
⚽Min 63: 3-0, cap Ivan din careu
⚽Min 89: 4-0, șut frumos Preda sub bară, de la 20 metri
Au jucat:
👉SCM Râmnicu Vâlcea – 1 Gherghuș – 77 Croitoru, 30 Dandea, 4 Sălcianu, 16 Mitulețu- 2 Simion, 6 Achim – 14 Dănilă, 29 Doman – 90 Rusu, 97 Ivan. Au intrat pe parcurs: Maria, Brînzan, Preda Zaharia.
👉FC Păușești-Otăsău – Sporea – 18 Boțocan, 6 Lăzărescu, 70 Uță, 77 Roșianu – 23 Predescu, 20 Iordache – 25 Trașcă, 10 Popa, 19 Ghiță – 91 Geantă. Au intrat pe parcurs: Grigorie, Ion Marian, Zamura.