Deputatul vâlcean Buican susține proiectul Uniunii Social Liberale de alocare a 3% din PIB pentru cercetarea științifică (1% din bugetul de stat și 2% din fonduri private), cu atât mai mult cu cât cercetarea științifică reprezintă principalul proces prin care se produce cunoaștere, creație și inovare, iar alocarea resurselor necesare ar trebui să reprezinte o prioritate pentru toți decindeții politici atunci când au în vedere construcția bugetară. Președintele PNL Vâlcea este de părere că exemplul țărilor dezvoltate de a investi masiv în cercetare ca principală cale de relansare economică ar trebui preluat și de România prin susținerea de obiective îndrăznețe, stipulate și în programul Uniunii Social Liberale pentru educație: articularea unor programe majore de cercetare în concordanță cu obiectivele strategice de dezvoltare ale României, precum şi cu obiectivele din „Strategia Europa 2020”; susținerea cercetării ştiințifice din domeniile cu potențial de performanță; încurajarea prin mecanisme de finanțare a abordărilor interdisciplinare cu potențial de aplicare în realizarea de produse; susținerea excelenței ştiințifice prin finanțarea adecvată, inclusiv a transferului tehnologic cu efecte în creşterea şi dezvoltarea economică; susținerea bazelor de cercetare cu utilizatori multipli; transferarea capacității de cercetare şi spre sectorul generării de cunoştințe de interes comercial; scutirea de impozit pe profitul investit în transferul tehnologic; transformarea regiunilor de dezvoltare în regiuni ale cunoaşterii care să dezvolte economia “verde” prin unificarea trielicoidală a eforturilor universităților, guvernului şi companiilor; dezvoltarea unor strategii multiplicative prin crearea sau extinderea de infrastructuri comune orientate pe cercetare sau tehnologie; utilizarea fondurilor structurale pentru dezvoltarea infrastructurii comune orientate pe cercetare sau tehnologie; canalele de finanțare care să sporească conectivitatea dintre universități, institute de cercetare, agenții şi companii pentru reducerea distanței de la ştiință la aplicație; dezvoltarea semnificativă a sectoarelor economice inovatoare, susținerea unei dinamici a inovației în toate sectoarele şi investițiile cu apariția şi dezvoltarea unei clase creatoare cu contribuţii importante de creştere a bunăstării în societate.
Deputatul Cristian Buican mai dorește să aducă la cunoștință vâlcenilor faptul că Uniunea Social Liberală s-a angajat în fața Românilor prin programul pentru educație să își asume, de îndată ce va veni la guvernare, realizarea proiectului ELI (Extreme Light Infrastructure) de construire a celui mai puternic laser din lume, unul din primele cinci cele mai importante proiecte de realizat din fonduri europene și susținut de către Consiliul Investitorilor Străini din România.