Despre asociațiile agricole continuă să se vorbească, deși mulți dintre țăranii de azi sunt reticenți; au fel de fel de îndoieli legate de bunul mers al acestor forme agricole. Totuși, autoritățile județene nu spus Pas în momentul în care pensionarii au cerut lămuriri legate de subiect și au organizat și o dezbatere, cu specialiștii din domeniu. Ce a urmat? Ei bine, l-am contactat pe unul din participanții la ședință, președintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Vâlcea, Grigore Răban:
– Domnule Răban, ca un om care a activat o bună perioadă în domeniul agriculturii, nu v-am văzut prea încântat de prezentarea făcută Legii 566/2004…Ce nemulțumiri ați avut?
Din 1961 am lucrat în domeniul agricol; am participat, efectiv, la cooperativizarea agriculturii, la acest eveniment ce nu este pe placul tuturor oamenilor. Cu toate acestea, după decembrie ’89 mulți au regretat acea perioadă, inclusiv acele cooperative. Am și un dosar până-n ’89 sau „anul păcătos” cum l-am intitulat. Legislația de atunci am încercat să o explic și la întâlnirea de la Prefectură, să vorbesc despre Statutul cooperației de producție ce este mai sănătos decât întreaga documentație apărută după 1989 pe linie de agricultură. N-a fost, însă, pe placul lor. Dar, repet, statutul acesta este mai sănătos decât Legea 566 din 19.12.2004, lege pe care nu o cunosc nici specialiștii, din câte am observat. Sunt dezamăgit nu doar pentru că nu cunosc specialiștii conținutul legii, ci și pentru că nu se fac eforturi pentru a o implementa. Vorbim de redresarea agriculturii, dar care e contribuția lor în acest sens?
– Ce părere aveți despre Legea 18, legea fondului funciar?
Când a apărut Legea 18 din 1991 scopul era doar acela de a-și lua pământ cei care nu meritau. Tocmai de aceea se vorbește, acum, despre Legea 566, mai mult pentru laude, dar nimeni nu aduce vorba despre situația dinainte de 2011, spre exemplu. Nimeni nu vorbește pe șleau, nu-i arată pe cei care au contribuit la desființarea agriculturii.
– Ați activat ca deputat, în Parlament, în perioada 1992 – 1996. Bănuiesc că, fiind în domeniu, ați avut destule intervenții privind subiectul abordat…
Așa este. Mi-am exprimat de fiecare dată regretele de la microfonul nr. 1 din Parlament. Cele 3.766 de unități CAP de ce trebuiau distruse prin jaf, fapt ce nu s-a întâlnit în nicio altă țară fost socialistă? De ce trebuiau omorâte milioane de animale prin foame și alte metode? De ce trebuiau distruse masivele vitipomicole? De ce trebuiau distruse sistemele de irigații, desecări și combaterea eroziunii solului? La fel, complexele zootehnice? Sunt doar o parte din interpelările mele ca parlamentar. Nici animalele, nici grajdurile, nici plantațiile vitipomicole n-au făcut politică, nu erau comuniste și, totuși, au fost făcute praf, să vorbesc metaforic.
– Cum vedeți, totuși, agricultura, în prezent?
Legea asociațiilor agricole, din 1935, prevedea atunci „dacă proprietatea țăranului nu va fi în stare să hrănească orașele, să dea prisos însemnat de produse agricole pentru export, atunci România va fi nevoită să se întoarcă la forme de viață cu totul primitive”. Așa se punea problema. La ora actuală, agricultura țării seamănă cu o așezare afectată de un cutremur printre ruinele căreia supraviețuitorii se agită, încearcă să recupereze unele materiale, să construiască o nouă așezare după niște planuri timide. De ce trebuie împărțite cele 9.174.705 ha la 4.900.422 persoane să se accelereze nelucrarea pământului, să nu se adopte măsurile tehnice care nu au nimic în comun cu comunismul, precum și cele 3,2 milioane ha irigate…toate acestea unite acum cu o politică necontrolată, populistă a Ministerului Agriculturii, a unor prefecți, primari care au condus și continuă să ducă la grave erori în agricultura românească. Referințele mele de atunci sunt valabile și astăzi. Legiuitorii post-decembriști nu au luat în considerare faptul că agricultura nu se face numai cu sentimentul proprietății…
– Și, totuși, deși nu se cunoaște atât de bine Legea 566, autoritățile județene au acceptat dezbaterea prevederilor legale…
Legea 566/2004 nu este atât de cunoscută, fapt pentru care, la solicitarea pensionarilor, s-a acceptat dezbaterea ei…Pot spune că autoritățile județene au dat o importanță deosebită vârstnicilor, gândindu-se, probabil, că tot pensionarii duc la redresarea agriculturii. Doar până-n ’89 ei s-au ocupat de agricultură. Cu toate acestea, materialul prezentat la Dialogul Civic n-a vorbit decât despre „amăgitoarele avantaje ale legii” , reieșind lipsa unei atitudini clare care să se reflecte în programele de organizare, situația în urma aplicării noilor reglementări ale Planului Agricol Comunitar…Ei bine, toate acestea nu conduc la un sprijin deosebit privind redresarea agriculturii. Păcat de cele 9.800.000 ha teren arabil, de calitățile sale productive unde se aprecia că putem hrăni trei populații ale României. Per general, ca un bilanț: recolte mari, silozuri puține, prețuri mici…acesta este rezultatul. Singurii oameni care se pricep la ce fac sunt hoții…
– Am înțeles că, deși dezamăgit că nu se face nimic pentru implementarea legii, sunteți mulțumit că autoritățile județene au dat curs solicitării pensionarilor și Legea 566 a fost dezbătută…așa cum a fost…
Acum, una peste alta, m-a dezgustat modul de venire la Dialogul Civic. Legea se dezbate, dar fără soluții. Nu s-a plecat cu nicio soluție. Data viitoare vorbim despre Legea 165. Ce facem? Plecăm la fel, fără soluții? Vorbim și vorbit rămâne?
– Domnule Răban, într-un final, vă întreb: Mai aveți vreo speranță?
Sunt un om optimist în ceea ce privește redresarea agriculturii, călăuzit fiind și de principiul rămas de la Nicolae Bălcescu: „Românii nu vor pieri! Românii nu pot pieri! Ei sunt cea mai veche nație în Europa care și-a păstrat neclintit naționalitatea ei, o existență politică”.