Execuția lucrărilor se va realiza fără întreruperea activității spitalului, în conformitate cu standardele în domeniu și va cuprinde: intervenții de arhitectură (reabilitarea fațadelor, recompartimentări, reabilitarea/înlocuirea finisajelor interioare), intervenții de structură, înlocuirea instalațiilor sanitare și a instalațiilor electrice, înlocuirea parțială a instalațiilor termice, realizarea instalației de ventilație a spațiilor funcționale și de desfumare a circulațiilor, realizarea instalației de gaze medicale, respectiv reabilitarea și amenajarea mansardei.
Consiliul Județean Vâlcea, în calitate de beneficiar, implementează proiectul „Reabilitarea Spitalului Județean de Urgență Vâlcea”, finanțat prin Programul Operațional regional 2007-2013, Axa prioritară 3 – îmbunătățirea infrastructurii sociale, cu o durată de implementare de 36 luni. Valoarea totală a proiectului este de 73.841.956,42 lei, din care valoarea contribuției nerambursabile este de 58.353.990,52 lei. Ieri, președintele Consiliului Județean, Ion Cîlea, a declarat: „Îmi exprim speranța că executantul va realiza o lucrare de foarte bună calitate și că va urgenta execuția acesteia. Pentru că acum este cel mai potrivit moment, dați-mi voie să revin la rugămintea adresată conducerii Spitalului, personalului acestuia, dar și pacienților: vă rog să fiți de bună credință și să sprijiniți implementarea proiectului, astfel încât să beneficiem cu toții, în cel mai scurt timp, de servicii medicale de urgență moderne și de calitate”.