Site icon Curierul de Vâlcea

La pescuit cu unelte interzise

La finele săptămânii trecute, jandarmii vâlceni au depistat în zona localităţii Budeşti, pe malul stâng al râului Olt, un bărbat care avea asupra sa o unealtă de pes­cuit de tip „setcă”. În urma verifi­cărilor efectuate, a reieşit faptul că un cetăţean de 36 de ani din Budeşti intenţiona să pescuiască în râul Olt cu ajutorul setcii monofi­la­ment, pe care o avea asupra sa. Acestuia i-au fost întocmite acte de constatare pentru comiterea infrac­ţiunii de ,,producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 64 lit. m  din OUG 23/2008 modificată şi comple­tată de legea 317/ 2009 privind pescuitul şi acvacultura. Plasa de tip monofilament ce urma să fie folosită la pescuit,  a fost ridicată în vederea confiscării şi a fost predată lucrătorilor ANPA Bucureşti filiala Oltenia. Actele de constatare vor fi înaintate Parche­tului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea pentru con­tinuarea cer­cetărilor.

Exit mobile version