Pompierii militari din cadrul ISU „General Magheru” al județului Vâlcea au intervenit marți, la ora 20.09, în orașul Horezu, satul Ifrimești, în gospodăria lui I.R. Flăcările au cuprins o bucătărie de vară construită din lemn și plăci OSB. La scurt timp de la sosirea pompierilor la locul intervenției, incendiul a fost stins, înainte ca flăcările să se propage și la alte bunuri situate în apropiere. Cercetările preliminare efectuate la fața locului arată că incendiul s-ar fi declanșat în urma depozitării necorespunzătoare a cenușii și jarului în imediata apropiere a elementelor combustibile. Pentru evitarea unor situaţii asemănătoare, trebuie respectate următoarele reguli: se interzice folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate; depozitarea materialelor combustibile se face la o distanţă mai mare de un metru faţă de sobele metalice şi de 50 de cm la sobele din cărămidă sau teracotă; în faţa uşiţei de alimentare a sobei pardoseala combustibilă se protejează cu o tavă sau tablă metalică având dimensiunile de minim 70X50 cm; cenuşa rezultată de la mijloacele de încălzire se evacuează periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se sting complet resturile de jar.
La Horezu, Bucătărie de vară, în flăcări
