România a evitat, deocamdată, retrogradarea ratingului la „junk”. Dar cu ce preț? În ultimele luni, am fost cât pe ce să fim retrogradați de marile agenții de rating internaționale la acel prag de jos unde investitorii instituționali încep să evite titlurile de stat, iar costurile de finanțare cresc exploziv. Pentru o economie deja fragilizată de deficite bugetare record și de instabilitate politică, acest lucru ar fi însemnat un adevărat cutremur. Politicienii au fost la un pas să dea cu țara de gard. Dar pericolul nu a trecut.
Cu un deficit bugetar de aproape 10% din PIB – cel mai mare din Uniunea Europeană – și cu o datorie publică în creștere accelerată, România era considerată de mulți economiști ca fiind pe marginea prăpastiei. Agențiile de rating, precum Standard & Poor’s, Fitch și Moody’s, au transmis semnale clare: fără o consolidare fiscală credibilă și rapidă, retrogradarea este inevitabilă.
Însă, în ciuda acestui tablou sumbru, s-a reușit, măcar temporar, evitarea deznodământului. Schimbările politice recente, în special alegerea unui președinte cu un discurs moderat și pro-european, au adus un strop de calm pe piețele financiare. Investitorii au fost, cel puțin pentru moment, liniștiți de semnalele venite de la București.
Executivul a venit cu un plan de măsuri pentru reducerea deficitului. Nu este perfect, nu este complet implementat, dar a fost suficient cât să câștige timp. Bruxelles-ul a oferit și el o gură de oxigen, acceptând un calendar etapizat de consolidare fiscală și evitând, pentru moment, sancțiuni sau blocaje în finanțare. E din ce în ce mai clar că doar stoparea privilegiilor pentru clasa conducătoare nu este suficientă. Dar ea transmite un semnal de încredere că nu doar proștii trebuie să strângă cureaua. Din păcate, s-a început cu proștii, că era mai simplu.
Totuși, avertismentele rămân pe masă. Agențiile de rating nu au revenit la o perspectivă stabilă, ci mențin România în zona gri – la doar un pas de retrogradare. Cu alte cuvinte, am evitat o criză, dar nu am ieșit din pericol. Suntem încă în teritoriul fragil al încrederii condiționate.
Riscurile sunt multiple. Un eșec în a implementa măsurile fiscale promise, o deteriorare suplimentară a balanței comerciale, sau o deraiere politică în an electoral ar putea fi exact scânteia care reaprinde criza. Un downgrade la „junk” ar însemna dobânzi mai mari la datoria publică, retrageri de capital, dificultăți de finanțare externă și, în ultimă instanță, pierderea parțială a accesului la piețele internaționale.
Adevărul este că România are o fereastră scurtă de timp pentru a demonstra seriozitate. Deficitul trebuie redus nu doar prin tăieri simbolice, ci printr-o reformă reală a fiscalității – una care să aducă venituri sustenabile, fără a sufoca mediul de afaceri. Stabilitatea politică trebuie consolidată, iar populismul economic ținut sub control.
În concluzie, România a trecut pe lângă un pericol major, dar rămâne într-o zonă vulnerabilă. Evitarea retrogradării a fost mai degrabă o amânare decât o victorie clară. Urmează luni decisive, în care clasa politică va trebui să aleagă între reforme dificile, dar necesare, sau drumul scurt al promisiunilor populiste care pot transforma un risc în realitate.