Unde au «acționat» jandarmii?
Activitățile de ecologizare s-au desfășurat pe Dealul Capela, Romani, DN 65 C Craiova, Gănțulei, Valea Păușa, Valea Băiașului, Valea Cheia și Obârșia Lotrului din județul nostru. În context, este de amintit faptul că Jandarmeria Vâlcea este implicată frecvent în astfel de proiecte, prin intermediul acestora dorind să dea un exemplu cetățenilor, să îi încurajeze în astfel de acțiuni și, în același timp, să îi facă responsabili față de mediul înconjurător. Asta pentru că, după cum au transmis jandarmii vâlceni, un mediu curat este un mediu sănătos!
• Material realizat cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea