Astăzi, 14 martie, beneficiarii Centrului Social din comuna Măciuca vor avea sufletele încălzite atât de razele soarelui blând de primăvară, cât și de oamenii care vor desfășura o acțiune caritabilă. În cadrul Proiectului „Iubirea de aproapele meu”, reprezentantele Asociației „Liga Femeilor Creștin-Ortodoxe” din Râmnicu Vâlcea le-au pregătit celor din centrul social o mică surpriză. Ei vor primi mici daruri, dar și multe cuvinte de prețuire.
Parteneri pentru buna organizare a acestui eveniment sunt Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, Asociația „Zâmbete colorate” și Societatea Culturală „Anton Pann”.
„Iubirea de aproapele meu” ajunge la Măciuca
